Abonează-te prin RSS Feed Vezi fotografii cu Belvele pe Flickr

Voi cât de sănătos mâncaţi?

[ 5 ] February 7, 2012 |

Acum câţiva ani aveam un regim de viaţă dezorganizat, mâncam când apucam şi făceam foarte des abuzuri de fast-food. După ce m-a lovit o „mică” gastrită mi-am dat seama că trebuie să fac nişte schimbări în stilul de viaţă şi alimentaţia a fost primul lucru pe care am decis să mă axez.

De atunci, am încercat să mănânc trei mese principale pe zi, şi două gustări. Mesele nu le iau la ore fixe pentru că nu reuşesc niciodată să mă sincronizez cu timpul.
Totodată, consum în fiecare zi legume şi fructe pentru că sunt sănătoase, dar îmi plac şi foarte mult. De obicei prefer bananele, însă uneori mai prepar şi o salată de fructe cu mango, mere, portocale, kiwi şi banane. Carnea o consum prăjită în ulei de măsline pentru că fiartă nu îmi place deloc deşi e cea mai sănătoasă.

Peşte ar trebui să mâncăm de cel puţin două ori pe săptămână, însă eu cred că mănânc o dată pe lună pentru că nu îmi prea place peştele. Atunci când mănânc, prefer file de somon care îl prăjesc în ulei de măsline. Când vine vorba de lactate şi fibre, optez pentru un iaurt cu fibre sau pentru un mic dejun cu cereale.

Trebuie să recunosc că o dată pe săptămână mai mănânc la McDonalds câte ceva (este slăbiciunea mea) şi mănânc foarte multe dulciuri (prăjituri, ciocolată, jeleuri, bomboane, etc.).

Voi cât de sănătos mâncaţi? Care sunt slăbiciunile voastre nesănătoase?

Sursă foto: spatrade.com

Articole asemănătoare:

  1. Secretul unui scalp sănătos
  2. Îmi place să mănânc fructe!
  3. Blender, my love!
  4. Am o problemă!
  5. Mărul, porția zilnică de sănătate

Tags: , , , ,

Category: Sănătate

Despre Zâna Tonegaru: Suntem cu toţii fiinţe complexe, încât să reuşesti să te caracterizezi în câteva propoziţii e foarte dificil. Nu poţi cunoaşte o persoană aşa cum se vede ea, ci cum o vezi tu. Eu sunt văzută astfel, cu bune şi cu rele. Vezi tot profilul.

Comentarii (5)

Trackback URL | Feed-ul RSS pentru comentarii.

  1. Clar, pe primul loc este pizza. Dar, in apararea mea, sotul meu face cea mai delicioasa pizza… cum as putea sa-i rezist? Nu mai vorbesc ca l-as jigni daca nu as manca dupa ce el a gatit!

  2. Raluca says:

    Lori, oricum pizza de casa e f sanatoasa, chiar daca are ceva mai multe calorii decat am vrea noi sa ingurgitam intr-o singura seara :) ) Oricum eu o prefer de o mie de ori inaintea celei din comert!

  3. chloe says:

    Si eu in timp am tot ‘cernut’ ce am considerat eu ‘nesanatos’. Imi fac capricii, dar nu foarte des, fiindca o data ce un aliment a fost asociat in mintea mea cu ceva nesanatos nu prea ma mai atrage. Cred ca reusesc sa ma autosugestionez destul de bine. In ultima vreme am scos aproape de tot din alimentatia mea dulciurile si painea alba, nu imi place ca au tendinta sa se depuna pe burtica ;) Problema este ca desi am incercat sa compensez mancand mai gras (lapte integral, unt pe paine, unt de arahide – miam ! ), fara dulciuri si paine/paste albe am tendinta sa scad sub greutatea normala.

  4. Mihaela says:

    De la inceput de an mi-am propus sa imi schimb putin dieta, adica sa mananc cat de cat regulat, sa inlocuiesc dulciurile cu fructele. Acum mananc in principal carne de pui la gratar, legume, paine integrala, lapte si iaurt degresat. Am renuntat complet la sucuri, in afara de cele facute in casa, de morcov sau de fructe. Dar imi vine foarte greu sa rezist atunci cand imi vine cate o “pofta” de dulce. In momentul ala, chiar daca nu am nimic dulce in casa, as fi in stare sa mananc si zahar :) Dar in rest, cred ca merge destul de bine.

  5. Anca says:

    Si eu am schimbat dieta in felul urmator: mai multe legume si fructe, cereale integrale simple, numai mancare gatita (am constatat ca nu e asa de greu!). Fara dulciuri, sucuri, prajeli si preparate. Am redus si consumul de carne, ca tocmai am aflat ca nu se mananca zilnic asa cum credeam, acum trec si mai multe zile fara sa mananc carne si ma simt foarte bine! Ce am observat? Am scapat de oboseala, sunt mai energica si ma concentrez mult mai bine!
    Din cand in cand insa imi mai fac pofta de dulce dar vreau sa spun ca nu ma mai tenteaza dulciurile ca inainte, cred ca organismul se echilibreaza.

Lasă o replică.




Dacă vrei o fotografie alături de comentariu tău, fă-ţi un cont pe Gravatar.