weekend-doar-pentru-mine
În sfârșit! Un weekend doar pentru mine
July 13, 2017
slabit rapid concediu
Cum slăbești rapid, înainte de concediu?
July 25, 2017

Un copil nu salvează o relație

ntimitatea-în-cuplu-cu-copii

Înainte de a fi mamă, auzeam tot soiul de aberații pe la diverși cunoscuți sau chiar la televizor ori prin articole. Replici telenovelistice de genul îi fac un copil ca să mă ia de nevastă sau alte formulări care tot către ideea aceasta duceau, iar personajele respective îmi dădeau vaga senzație că foloseau un potențial bebeluș pe post de monedă de schimb pentru salvarea de ei înșiși ori pentru repararea unei relații grav avariate.

De regulă nu mă implicam în astfel de discuții sau nu le dădeam prea mare importanță pentru că nu eram mamă și nu aveam cum să mă identific cu situația, plus că relația mea de la acea vreme nu se afla nici pe departe în punctul respectiv. Parentingul și orice era asociat ideii de creștere a copiilor erau gânduri și planuri încă foarte îndepărtate. Totuși mi-am reamintit despre această minunată idee cum că un copil ar fi marele salvator al unei relații aflate în impas de când eu și soțul meu ne-am asumat și rolul de părinți.

Inițial doream să scriu acest articol sub formă de sfaturi, dar nefiind psiholog și neavând nicio certificare în psihologia cuplului, mă voi limita la a vă povesti din experiența personală. Cert este că eu am ajuns la concluzia că un copil nu salvează o relație, ci, din contră, o testează destul de tare și pe una foarte puternică. De aceea, dacă eu nu m-aș fi aflat într-o relație în care să mă simt iubită, protejată și în siguranță, nici nu mi-ar fi trecut prin cap să am copii.

De când a apărut copilul, cu greu am mai găsit timp pentru noi. Copilul mic are nevoi multe și imediate de la cele de bază, hrănit, somn, schimbat până la joacă și petrecerea timpului împreună. Părinții reprezintă primul contact al micuțului cu lumea exterioară, cu ei învață inițial să se joace, să meargă, să socializeze și tot așa.

Dacă adăugați pe lângă asta și un job full time, cel puțin la tată pentru că mama se presupune că se află în concediu de creștere a copilului, plus alte o sută de chestii de făcut pe lângă casă și cu ajutor extern puțin spre deloc, atunci vă imaginați că o simplă baie și un somn bun reprezintă adevărate binecuvântări.

În tot acest amalgam de lucruri de făcut, de griji noi, de responsabilități, vrei, nu vrei, se adună frustrări și pe ici, pe colo mai răsar discuții în contradictoriu. Dacă eu și soțul meu nu am fi conștientizat de la început că suntem o echipă și că luptăm amândoi pentru același rezultat, nu unul împotriva celuilalt, atunci cu siguranță am fi pus pe tapet cuvântul divorț înainte ca fetița să împlinească un an.

Am acceptat amândoi că după apariția copilului nimic nu va mai fi niciodată la fel. Când eram doar noi doi, ieșeam de la joburi și singurele noastre griji erau ce mai comandăm de mâncare pentru că ne era lene să gătim uneori, pe unde mai ieșim, pe unde mai colindăm cu motorul, ce concerte mai sunt, ce spectacole de teatru interesante am putea vedea, pe unde mai plecăm în weekend.

Ei bine, după bebe, am realizat că mai există cineva care are nevoie constantă de noi, că nu mai putem veni și pleca după bunul plac, că decât să aruncăm bani pe mâncarea comandată, mai bine gătim noi și îi cumpărăm copilului ce are nevoie. Cât despre vreo petrecere, ieșire în oraș, excursie sau orice altceva implică o activitate în doi, am realizat că nu se mai pot întâmpla spontan, cel puțin pentru câțiva ani de acum încolo.

Din fericire, asta nu ne-a slăbit relația, ci ne-a întărit-o, poate pentru că am acceptat amândoi să ne maturizăm. Ne e dor de perioada de dinainte de copil? O da! Mai avem momente în care ne reamintim cu nostalgie de viața în doi, de weekendurile în care ne închideam în casă, de serile nebune din facultate, dar nu am da viața în trei la schimb pentru nimic pe lume. Aș putea spune viața în patru, dacă mă gândesc la bebelușul care urmează să vină pe lume, ba chiar în cinci, dacă pun la socoteală și pisica.

Sexul după copii și intimitatea în cuplu nu sunt tabu, dar uneori lipsesc cu desăvârșire. Nu intenționam să practicăm cosleepingul tocmai penru că ne doream ca dormitorul nostru să rămână doar al nostru, însă fetița noastră și-a făcut alte planuri. Până la 6 luni a dormit liniștită în pătuțul ei aflat lipit de al nostru. După 6 luni am mutat-o la ea în cameră și a funcționat acest aranjament până pe la 10 luni când au început să răsară dinții și să se manifeste, probabil, și anxietatea de separare.

Ei bine, începând de la 10 luni, fetița noastră doarme numai în patul nostru lipită de mine. Mi-e drag de ea și îmi place să o alint, să-i simt mirosul, să o aud cum râde prin somn, dar în aceeași măsură îmi este dor și să dorm cu capul pe pieptul soțului și să-i aud bătăile inimii. Între aceste două mari iubiri, nu pot decât să fac echilibristică, conștienți fiind amândoi că la un moment dat copilul se va desprinde de noi, va crește și va dori propria intimitate. Până atunci, savurăm momentele în trei și le trăim cu și mai mare intensitate pe cele în doi, atunci când reușim să le obținem.

Nu știu cum m-aș descurca fără ajutorul soțului. Dacă el nu și-ar fi asumat cu adevărat rolul de tată implicat în creșterea și educarea copilului, cred că relația noastră se termina în primele câteva luni de la nașterea fetiței. Fără ajutor extern este foarte greu să faci echilibristică cu toate taskurile zilnice și chiar dacă bunicii sunt implicați și ne ajută ori de câte ori îi solicităm, noi doi suntem baza.

Soțul meu mi-a oferit posibilitatea să mă desprind de copil ori de câte ori am avut nevoie să ies în oraș cu fetele, să merg la manichiură sau la coafor, să mânânc în liniște și m-a încurajat să revin la vechea mea pasiune, scrisul. Fără toate aceste mici pauze care să mă țină conectată la mine ca persoană și implicit la noi ca cuplu, nu cred că aș fi reușit să fac față situației.

Când nu mai pot eu, el o alină, o schimbă, o hrănește. Știe la fel de bine ca mine câte picături dintr-un anumit sirop trebuie să ia și la ce ore, câte măsuri de lapte praf bea în funcție de momentul zilei, ce e OK să mănânce la vârsta asta și ce nu. Ba chiar, recunosc că este mai calm decât mine atunci când îi arată sau explică ceva copilului care insistă să testeze cât de fierbinte e cuptorul atunci când gătesc sau ce se întâmplă când încearcă să-și bage degețelele în priză de cinci ori în zece minute.

Nașterea unui copil poate suna ca apocalipsa unei relații dacă luăm doar responsabilitățile, lipsa timpului, uneori bugetul insuficient și așa mai departe. Dar nu e chiar așa, din contră aș zice. Pentru o relație care e bine sudată pe lângă cele de mai sus se adaugă iubire înzecită, momente de neuitat, muncă în echipă și multă, multă tandrețe.

Însă, repet ce am scris și în titlu, un copil nu va salva o relație disfuncțională, așa că, dragi viitori părinți, nu puneți în cârca copilului nenăscut rolul de Cupidon pentru că pruncul acela nu se naște pentru a vă ajuta pe voi, ci vine pe lume pentru a-și trăi propria viață.

Sursă foto: pexels.com

Share
Carmen Păun
Carmen Păun
Sunt o femeie abia ieșită din adolescență și care încă învață care e treaba cu viața de adult. Deși uneori pot părea agitată sau nerăbdătoare, să știți că sunt foarte prietenoasă și îmi place să râd cu poftă, din tot sufletul, cu gura până la urechi. Sunt proaspătă soție și mamă de fetiță frumoasă foc (încă mai am de învățat cum vine asta), fiică, soră și am o pisică obraznică pe care o ador.

1 Comment

  1. […] ”Un copil nu salvează o relație” – Ba dimpotrivă, aș zice că pune la încercare relația dintre parteneri. […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *