Cum am petrecut de Cancerul ăsta – partea I
February 10, 2018
Cum am petrecut de Cancerul ăsta – partea a II-a
February 14, 2018

Vrei să dormi din nou? Rezolvă-ți problemele din trecut!

vis ciudat

Cu puțin timp în urmă, am avut unul dintre acele vise extrem de ciudate. Le știți? Cele pe care le ai rar, dar care sunt atât de reale, încât simți că le trăiești pe bune. Și te bântuie suficient, până la următorul vis de genul ăsta. Se făcea că eram în pat, dormeam și auzeam pe cineva plângând foarte tare. Am visat că soțul meu s-a trezit speriat, se uita la mine și mă întreba de ce plâng. Dar eu nu simțeam că plâng, ci, din contră, că râd foarte tare. Apoi cadrul s-a schimbat și m-am văzut pe mine plângând în hohote și mi-am dat seama că plânsul venea de fapt de la mine. A fost un sentiment extrem de ciudat, pe care cu greu pot să îl descriu aici, dar pe care încă îl simt viu în mine.

Nu știu ce a însemnat acest vis, dar, la câteva zile după ce l-am avut, întâmplarea a făcut să citesc cartea Albastru pur, scrisă de minunata Tracy Chevalier. În carte, ghici ce? Femeia care e personajul principal are niște vise ciudate, în care aude pe cineva plângând. Să mai spun că unul dintre personajele masculine poartă numele soțului meu? Pe scurt, m-a cam zguduit coincidența și am încercat să nu o las să mă afecteze prea tare, deși în mintea mea făceam tot felul de asocieri.

Dar hai să lăsăm un pic visul meu, pentru că vreau să vă vorbesc separat, despre carte! E a doua carte scrisă de Chevalier, pe care o citesc și ambele mi-au plăcut enorm. Prima a fost Fata cu cercel de perlă, o poveste emoționantă pornită de la celebrul tablou al lui Vermeer.

Albastru pur spune povestea a două femei din aceeași familie, dar care au trăit la câteva sute de ani una de cealaltă. O avem pe Isabelle, cea din anii 1500 și pe Ella, cea din prezent. Ella se mută din Statele Unite ale Americii în Franța, acolo unde soțul său, Rick, a fost trimis cu serviciul. Îi este extrem de dificil să se adapteze obiceiurilor și oamenilor de aici, chiar dacă familia sa se trage din aceste locuri. Are frecvent un vis ciudat, în care aude pe cineva plângând și vede peste tot un material de un albastru unic. Nu poate să își spună oful lui Rick, pentru că i se pare că nu o ia în serios, dar împărtășește toate aceste trăiri cu Jean-Paul, un bibliotecar de care se îndrăgostește și cu care începe să aibă o relație amoroasă. Și se pare că Jean-Paul este cel care o ajută să își găsească nu doar trecutul, ci și viitorul.

Povestea Ellei se întrepătrunde cu cea a Isabellei, tânăra cu părul roșu din trecut. Aceasta este căsătorită cu Etienne, alături de care duce o viață nu tocmai fericită. La fel ca Ella, Isabelle a trebuit să se mute în altă țară alături de familia ei, este căsătorită cu un om pe care nu îl mai iubește și este într-o permanentă căutare a adevărului și a libertății.

Ella reușește până la urmă să descifreze misterul materialului albastru din vis și află, astfel, tragedia care a avut loc printre strămoșii ei, în urmă cu câteva sute de ani. Care este misterul și în ce constă tragedia? Vă las pe voi să aflați din cartea Albastru pur, a lui Tracy Chevalier. Sunt sigură că vă va cutremura și pe voi, chiar dacă nu ați „beneficiat” înainte de un vis straniu! Cartea e apărută în colecția Top 10+ de la Editura Polirom și poate fi cumpărată la reducere online, de pe Libris.ro!

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericită, care își trăiește viața din plin, cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR, iar ca pasiuni bifez cu mare plăcere scrisul și cititul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *