Doamnelor, renunțăm la victimizare?
September 23, 2017
Povestea unei zile de luni
September 25, 2017

Toamna asta e altfel, nu-i așa?!

Ador toamna! Cu toate că sunt născută iarna, cu toate că, fiind profesor de meserie, toamna înseamnă sfârșitul vacanței și cu toate că, nu știu de ce, toamna am învățat cele mai multe lecții zbuciumate, de-a lungul timpului… Ador toamna, în ciuda tuturor lucrurilor mai mult sau mai puțin dureroase cu care o asociez involuntar. Căci toamnele mele, nu știu cum se face, sunt pline de un tumult care, deși mă epuizează emoțional adesea, îmi creează mai apoi prilejuri de nebănuite bucurii sufletești. Poate că din cauza asta toamna mă las uneori luată de valul nostalgiei în rândurile pe care le înșir prin locurile virtuale în care poposesc

În ultimii ani, toamna a însemnat mult zbucium. Mai mult decât aș fi crezut că pot duce – despărțiri, haos sufletesc, singurătăți efemere, dezamăgiri, încercări eșuate pe multe planuri, o pendulare traumatizantă între pesimism și optimism și peste toate, o oboseală existențială de tot ce mă înconjoară. Știu, sună a depresie și, cu toate că nu am ajuns până acolo, m-am întrebat adesea care e sensul acestor furtuni autumnale din viața mea. Superstițioasă nu sunt, așa că am renunțat să găsesc vreo legătură tainică între karma anotimpului, pe care mulți îl consideră un anotimp al sfârșitului și al depresiilor pluviale, și disperările mele. E drept că mi-a trecut prin minte adesea fatala întrebare ”De ce mi se întâmplă mie toate toamna?”, dar n-am zăbovit prea mult asupra unui răspuns, oricare va fi fost el. Am trăit mereu toamnele așa cum au venit, cu bune și mai ales cu rele. Și chiar dacă am ajuns la un moment dat ca, în toiul verii, să am momente bizare în care să mă întreb ”Oare în toamna asta ce mă mai așteaptă?”, am preferat să las lucrurile să se întâmple, în virtutea faptului că undeva, în orice, există un sens care nu are cum să fie altfel decât pozitiv. (Știu, sunt o idealistă!)

Apoi am întâlnit oameni care, ca și mine, culmea, au propriile lor tristeți de toamnă. Nu, nu m-au consolat niciodată tristețile altora, ci dimpotrivă… le adaug adesea propriilor tristeți. Dar ele  mi-au ridicat semne de întrebare, altele decât cele pe care le aveam deja, despre toamnă. Care vasăzică nu doar toamnele mele sunt haotice și pline de zbucium… Firește că nu! Sunt doar patru anotimpuri și atâtea miliarde de oameni, cu tristețile și cu bucuriile lor! Și totuși, mereu, amintirea toamnelor mele, cu gustul ei dulce amărui, mă bântuie…

Anul acesta s-a întâmplat însă ceva, căci toamna nu mai e cum a fost. A început altfel, fără teama aceea de sfârșituri dureroase, fără sentimentul acela bacovian de tristețe latentă. E atât de plină de oameni frumoși, de întâmplări de poveste și de un fel de lumină care îmi umple zilele atât de agitate cu care a debutat, încât parcă nici nu mai am timp de nostalgii. Am simțit-o încă din primele zile de septembrie… altfel… în nisipul încă fierbinte al plajei mângâiate de valuri, în oboseala plăcută de după o vacanță plină de peripeții și de noi începuturi, în noutățile captivante care m-au așteptat odată cu reînceperea anului școlar și chiar în provocările mai puțin plăcute. Pesemne că odată cu trecerea anilor chiar devii mai înțelept și înțelepciunea te face să reacționezi cu mai mult calm la tot ceea ce ți se întâmplă, cine știe… ori poate că toamna aceasta are în ea ceva special, poate că e mai mult început decât sfârșit de ceva…

Și dacă în diminețile trecute îmi spuneam că sunt doar eternele mele reflecții involuntare învăluite în aburi de cafea, azi m-am trezit râzând în hohote la replica întâmplătoare a cuiva drag aruncată în grabă, cu entuziasm molipsitor: ”Hai că toamna asta e altfel, nu-i așa?” Da, așa e! Iar dacă nu, o facem noi să fie altfel, așa cum ne-o dorim, corect?!

Share

1 Comment

  1. Alexandru says:

    Orice stare pozitiva pe care o ai se replica si in viata ta! Fii tare pentru ca mereu vei avea de castigat pe termen lung;)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *