Elif Shafak este poate una dintre autoarele contemporane pe care o stimez cel mai mult și o citesc mereu cu plăcere. Una dintre cărțile ei este „Lapte negru”, un roman foarte personal, care prezintă o incursiune în mintea minunatei scriitoare. Povestea, extraordinar de realistă, descrie dileme de actualitate pentru femeia modernă: carieră versus maternitate și depresia postnatală.

Cartea se vrea a fi o autobiografie a autoarei, ce relatează acea experiența ei și dificultățile întâmpinate în drumul maternității. Scriitoarea așterne în paginile romanului, gândurile și temerile cu privire la alegerea nașterii unui copil și temerile legate de carieră. Într-o mare măsură am empatizat enorm cu această poveste și temerile ei. Ca și în mintea mea, scriitoarea își pune întrebarea „carieră sau maternitate” și despică fir cu fir alegerea, trăirile și experiențele sale, într-o manieră sinceră și realistă.

Totul începe de la o simplă întrebare „Îți dorești să ai copii?” și de aici o întreagă serie de lămuriri și întrebări năvălesc sufletul femeii. Va mai putea oare scrie ea, va mai fi la fel de inspirată, își va putea iubi copii și le va putea dedica totul… Evident, fiind o cititoare avidă, aceasta evocă exemple și alegeri făcute de alte scriitoare predecesoare sau contemporane precum sunt: George Eliott, Simone de Beauvoir, Virginia Woolf, J.K. Rowling, Jane Austen, surorile Bronte și multe alte femei excepționale și cu povești extrem de deosebite.

Autoarea își prezintă în mod original, fațetele personalității sale, pe care le denumește „Corului Vocilor Discordante”. Acestea sunt minunatele, autenticele și deosebitele Degețici. Deși predomină prezența a 4 dintre degețici, pe parcursul descoperirii de sine, Elif Shafak realizează ca acestea sunt defapt 6. Două dintre acestea fiind ascunse de celelalte 4. Conversațiile cu fiecare degețică sunt pline de viață și exprimă o singură latură a personalității sale. Pentru mine a fost extrem de interesantă expunerea fiecărei degețici, dar și modul în care a reușit autoarea să contureze atât de bine fiecare trăire interioară.

Evident fiecare parte din ea are un cuvânt de spus în fiecare decizie, iar pasajul următor cred că vă va explicita foarte bine cât de puternică este contradicția interioară:

În ziua când am aflat ca sunt gravidă, scriitoarea din mine s-a panicat, femeia din mine s-a simțit cuprinsă de-o fericire confuză, pacifista din mine a rămas nepăstoare, cosmopolita din mine a început să se gândească la nume internaționale de bebeluși, sufita din mine a întâmpinat vestea cu bucurie, vegetariana din mine s-a îngrijorat ca va fi silită să mănânce carne, iar nomada din mine voia pur și simplu să-și ia picioarele la spinare.”

În contextul în care o sarcină neprevăzută își face apariția și contradicțiile interioare sunt din ce în ce mai mari, după naștere, scriitoarea intră în depresie postnatală. Ca orice stare interioară și depresia primește o înfățișare și un nume, facem astfel cunoștință cu Lordul Poton. Este o figură foarte interesantă care curând le elimină din peisaj pe degețici și își instalează domnia. Cea ce mi se pare interesantă este abordarea sinceră a acestei probleme. Scriitoarea relatează diferitele încercări de tratare a depresiei prin terapie și ajutor profesionist, însă fără rezultate.

Tratarea depresiei a venit mai degrabă ca un fenomen natural, la momentul potrivit și plin de învățăminte și vă voi lăsa pe voi să descoperiți care sunt acestea.

Lapte Negru” este o carte potrivită pentru orice femeie, ce are doza necesară de realism, combinată cu un umor inteligent.

Eu una sper să vă emoționeze Elif Shafak și evident vă recomand cu căldură și celelalte cărți ale scriitoarei: Cele patruzeci de legi ale iubirii, Bastarda Istanbulului sau Onoare.

Sursă imagine: Libris.ro

November 11, 2017
Lapte_Negru_Elif_Shafak

Despre degețici și depresie postnatală în romanul Lapte Negru

Elif Shafak este poate una dintre autoarele contemporane pe care o stimez cel mai mult și o citesc mereu cu plăcere. Una dintre cărțile ei este […]
September 11, 2017
cărți-dezvoltare-personală

Cărți de suflet despre dezvoltarea personală

Povesteam într-un articol anterior, pe care îl poți citi aici, despre schimbări și cât de multă voință este necesară pentru a le face. În cazul meu povestea […]
July 29, 2017
citit

Cum am citit peste 70 de cărți în 7 luni?

Am citit în astea 7 luni din 2017 peste 70 de cărți (nu le-am mai pus la socoteală pe cele mici pentru copii, pe care i […]
July 29, 2017
liza din mahalaua lambeth

Prefață la o poveste de dragoste

Liza mi-a făcut de multe ori cu ochiul. Știam că odată și odată ne vom întâlni, dar am tot amânat întâlnirea cu ea. Și cu Maugham […]