Szczecin și Conferința Volunteers of the world, unite!

Tocmai terminasem de predat o lucrare când Marius îmi spune despre o conferință Youth in Action în Polonia. Nu am fost de sărbători acasă și simțeam nevoia unei vacanțe după sesiune. Am spus “de ce nu?”; am aplicat, am primit răspunsul afirmativ și în fix două ore am avut cumpărate biletele de avion, tren și maxi taxi până la Szczecin, în Nord-Vestul Poloniei, la granița cu Germania.

Am predat și a doua lucrare, am făcut bagajele și am plecat înspre autogară. În autocar era cald și bine, dar nu a trebuit să ne facem prea comozi, din moment ce următoarea oră am petrecut-o pe feribot. Vântul era rece, dar soarele pe cerul senin, frumos reflectat în marea argintie. Apoi pe drumul înspre Copenhaga am urmărit verdele câmpurilor, câte un mânz, un ponei și multele turbine eoliene neobosite. Spre seară am ajuns și în capitală, dar n-am văzut mare lucru, pentru că imediat ne-am îndreptat înspre aeroport.

Acolo, am trecut prin primul și cel mai șocant control corporal. Mi-a țiuit ceasul sau pandantivul de la gât și am fost urcată pe un stativ, unde o tanti m-a pipăit peste tot (aproape) de față cu zeci de oameni. Ea își făcea doar datoria, eu îmi băgam maieul înapoi în blugi, roșie ca focul. A urmat o plimbare circulară prin toate magazinele din aeroport, ochi sclipind de bucurie, cercei frumoși cu fundițe și clămițe de păr cu flori din voal. În cele din urmă, ne-am urcat în avion și din nou pentru prima oară, am avut cea mai groaznică durere de urechi, deși înghițeam, căscam și mestecam gumă în același timp. Nu a mers!

Ajunși în Berlin, am căutat maxi-taxiul care trebuia să ne ducă în Polonia. Cu expresia acră a câtorva doamne de la informații și mai ales ajutorul unui polonez care aștepta și el același maxi, l-am găsit. Șoferul a condus excelent, astfel că în două ore am ajuns la destinație, deși s-a știut precis momentul când am intrat în Polonia (fără indicatoare sau borne de kilometraj).

Conferința a fost interesantă, ne-am plimbat prin acest oraș ce seamănă puțin cu Iașul, puțin cu Clujul, frumos pe timp de vară, rece și trist acum. Mi-a amintit de România, cu toți bătrânii, cerșetorii și pisicile vagaboante. Mi-a trecut dorul de casă, dar m-am întristat.

Am cunoscut oameni pe care aș mai vrea să-i întâlnesc și alții ale căror nume nu mi le mai aduc aminte, asta dacă le-am știut vreodată. La întoarcere am trecut prin niște peripeții: am crezut că pierdem maxi-taxi-ul până în Berlin pentru că nimeni nu știa engleză și nimeni nu auzise de firma-fantomă pe care o căutam noi. Dar a fost bine, în cele din urmă. Am luat trenul din Copenhaga până în Aarhus – o experiență plăcută, trenul se ia chiar din subsolul aeroportului, e foarte spațios și silențios.

Cum era două noaptea și pierdusem ultimul autobuz am hotărât să nu stăm o oră în frig după următorul și să luăm totuși, un taxi. Ne-a costat destul de mult, dar nenea taximetrist a fost foarte prietenos și ne-a dus pe cel mai scurt drum posibil. Surprinzător, nu?

M-aș mai întoarce în Szczecin, dar la vară, să mă plimb pe lângă canal, să beau o cafea în iahtul-restaurant și să urc la apus la etajul 22 al hotelului din centru să admir priveliștea…

Articole asemănătoare:

1. Antreprenoriada – conferința în antreprenoriat
2. Vacanţă pe Valea Prahovei (1)
3. Cine mai preferă trenul?
4. Călătoria Viena-Iași sau întoarcerea la realitate
5. Peripeţii cu mama

Tags: autocar, berlin, conferinta, Copenhaga, dor, Featured, feribot, polonia, rece, sesiune, Szczecin, tren

Category: Călătorii, Răsfăț