“Iubirile Croitoresei” de Maria Duenas sau despre cum iubirea maternă e vie în noi, în pofida tuturor identităților sub care ne ascundem!
August 31, 2017
brand
Chiar ar trebui să știu asta?
September 1, 2017

Merită să îți lași familia în țară, ca să muncești în străinătate?

„Bunicul meu ș-a șătulat de mine si pleacă în Italia?”

Taică-miu locuiește în Italia. El și cei peste un milion de români plecați să muncească pe tărâmul faimoasei cizme italiene. E plecat de foarte multă vreme acolo, iar, înainte de Italia, a fost ani întregi în alte țări, tot pentru muncă. Eu m-am obișnuit deja cu situația asta, dar știu că obișnuința asta nu e bună deloc și, mai ales, că termenul de „familie” nu își mai are de mult sensul inițial. Și sunt sigură că sentimentul e la fel pentru familiile celor aproape patru milioane de români plecați să muncească peste tot în lume. Da! Aproape 4 milioane de români au ales să plece pe alte meleaguri, pentru un așa-zis trai mai bun. Peste 50% dintre ei au plecat singuri, lăsându-și familiile acasă, iar peste 20% și-au lăsat copiii în țară, în grija altcuiva.

Tata vine în țară o dată sau de două ori pe an și stă cel mult două săptămâni. Când a plecat înapoi ultima oară, atât eu, cât și mama am privit lucrurile detașat, ca și cum așa era normal să se întâmple. Însă pentru fiică-mea lucrurile au stat altfel. De fapt, au stat la fel cum stăteau pentru mine când eram copil și nu înțelegeam de ce tata e tot timpul plecat. Când a aflat că bunicul ei pleacă înapoi, Rebeca a început să pună o sumedenie de întrebări: De ce pleacă?; De ce muncește în Italia?; De ce trebuie să facă bani?; De ce nu își aduce munca în România, ca să fie mai aproape de ea? Iar replica ce ne-a înmuiat de tot a sunat cam așa: „Bunicul meu ș-a șătulat de mine si pleacă în Italia?”.

Copiii au nevoie de modele și de dragoste, nu de bani și de cadouri

Oricât de dureros sună și oricât de mult i-ai explica unui copil că bunicul sau părintele îl iubește și pleacă doar să facă mai mulți bani, copilul rămâne cu sentimentul de abandon, de frustrare, de nesiguranță. Și nu e doar o informație aflată din zecile de cărți și studii pe care le-am citit pe tema asta. E o informație trăită pe propria mea piele. Pentru că oamenii și, cu precădere, copiii au nevoie de dragoste, de atenție, de comunicare. De prezența celor dragi prin preajmă. De modele. Iar asta nu se poate obține prin cadouri și bani.

E de ajuns să te duci în orice aeroport sau autogară și să vezi momentele alea criminale în care cineva își ia rămas bun de la familie ca să plece la muncă în altă țară. Îmbrățișările strânse, plânsetele copiilor, încercarea de a fi puternici… te strânge în spate și îți dau lacrimile numai când te gândești la asta. La polul opus stau momentele în care familia e din nou unită, adică atunci când lacrimile de tristețe se transformă în lacrimi de maximă bucurie.

Când mă întorceam din concediu, cât mașina era oprită la culoarea roșie a semaforului, mi-am întors privirea pe geam, într-una din multele stații Romfour din țară. Dacă nu știți ce e Romfour, vă spun că este o companie de transport internațional de persoane, specializată în transportul de la adresă la adresă a oamenilor care pleacă la muncă în țări ca Italia, Anglia, Germania, Franța, Scoția, Belgia, Elveția, Luxemburg, Austria, Polonia, Slovacia, Cehia, Danemarca, Suedia, Norvegia. Am văzut un bărbat care tocmai cobora din autocarul Romfour și își îmbrățișa soția și copilul, având toți trei lacrimi de bucurie în ochi, după o dulce regăsire. Imaginea aia mi-a rămas puternic întipărită în memorie și îmi voi aminti de ea ori de câte ori voi vedea autocarele care vin și pleacă. Prefer să îmi păstrez optimismul și latura pozitivă a lucrurilor, gândindu-mă mai mult la bucuria regăsirii și a reîntregirii familiei, decât la despărțire, pentru că nimănui nu-i plac despărțirile. În schimb, bucuria de pe chipul unui copil când își vede tatăl sau bunicul că a ajuns bine și în siguranță înapoi la el… e fără cuvinte!

Care e prețul?

Am avut odată invitată la radio o doamnă psihoterapeut, cu care am discutat fix acest subiect: efectele muncii în străinătate asupra familiei. Țin minte că am avut ochii în lacrimi pe toată perioada emisiunii, pentru că am simțit fiecare cuvânt prin propria experiență, gândindu-mă ce am trăit eu, ce a trăit mama, ce a trăit tata și ce trăiesc familiile tuturor celor patru milioane de români plecați în străinătate. M-a durut teribil când invitata mea a declarat că majoritatea acestor familii ajung în prag de divorț, pentru că lucrurile nu mai sunt la fel, iar soții se obișnuiesc cu un stil diferit de viață, cu alte obiceiuri, cu alte așteptări. Recomandarea ei: să plece întreaga familie împreună, nu doar unul dintre soți și niciodată părinții fără copii. Este practic promisiunea pe care eu și soțul meu ne-am făcut-o atunci când ne-am căsătorit, având amândoi experiența părinților și a rudelor plecate la muncă în străinătate – oricât de greu ne-ar fi financiar, să nu plecăm niciodată și în niciun caz separat!

Dacă citești orice studiu despre numărul de români plecați la muncă și despre efectele pe care le are acest fenomen asupra copiilor și cuplurilor din România, e imposibil să nu te cutremuri și să nu te întrebi dacă merită tot acest „sacrificiu”, indiferent că e în Italia sau în orice altă țară. Merită oare să îți petreci întreaga viață departe de familie, lipsind de la cele mai importante momente din viața copiilor și nepoților tăi, doar pentru a-ți fi greu printre străini și pentru a fi un furnizor de bani pentru familia ta? Merită să trăiești atâția ani departe de jumătatea ta, departe de o îmbrățișare și o vorbă bună? Merită să lași în urmă copii triști și nesiguri, doar pentru o situație financiară mai bună? Vă las pe voi să răspundeți la întrebările astea.

Foto: theoffparent.com

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericită, care își trăiește viața din plin, cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR, iar ca pasiuni bifez cu mare plăcere scrisul și cititul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *