Şi până la urmă cine e de vină?
Vi s-a întâmplat vreodată să vă purtaţi complet diferit în prezenţa anumitor persoane? Să simţiţi că nu mai sunteţi voi pentru că nu acţionaţi aşa cum obişnuiţi? Mie mi se întâmplă în mod constant acest lucru. Şi întotdeauna m-am întrebat cine e de vină şi de ce mă transform într-o cu totul altă persoană când suntem împreună.
Căci oricât de mult aş încerca, în preajma persoanei respective nu mă pot purta frumos 
Deşi ne leagă o prietenie destul de lungă, mereu am simţit că de fapt distanţa e cea care ne apropie şi când stăm mai mult de câteva ore împreună nu mă pot gândi decât la momentul plecării.
Aşa că vă întreb ce anume ne determină să ne bucură de prezenţa unor persoane şi ce ne îndeamnă să le evităm pe altele? Să fie oare energia negativă sau piticii de pe creierul nostru? Sau al meu, mai exact, pentru că singur sunt cam mulţişori.
Sursa foto: residentjudge.wordpress.com
Articole asemănătoare:
- Superstiţia, bat-o vina!
- Fata din urmă
- Ce ar trebui să faci până la 30 de ani
- Cine mi-a văzut profilul
- Cine a furat … bunul simț?
Category: De’ale Belvei
Mădălina Buzdugan
Andreea Marc
Irina Ilașcu-Ren...
Catalina
Maxu'
carmen
Georgiana Vieru
Axlandra
chloe
Ines Prodan
Vaaaai, mi se intampla mereu! De pitici nici nu mai discutam, ca la mine s-a dat verdictul de cand eram mic copil
)
probabil sunt energiile sau feromonii, dar e adevărat. și mie mi se întâmplă
Eu cred ca sunt piticii
Astea fiind zise fara pitici viata(sau chiar si noi insine) ar fi mai fada, fac si ei parte din noi 
Uneori eu incerc sa ma autoanalizez, sa vad daca pot afla ceva nou despre mine, despre insecuritatile mele, de exemplu. Dar accept ideea ca nu poti sa placi pe toata lumea si nici toata lumea nu poate sa te placa.
Şi eu tot pe pitici dau vina!:D