Concediu în Cipru
July 12, 2017
ntimitatea-în-cuplu-cu-copii
Un copil nu salvează o relație
July 21, 2017

În sfârșit! Un weekend doar pentru mine

weekend-doar-pentru-mine

De când s-a născut Ana, rare au fost momentele când am avut efectiv timp să fiu eu cu mine pentru mai mult de două-trei ore, să zicem. Deși tăticul mă ajută când poate, având în vedere că pleacă de acasă dimineața și ne revedem seara, mare parte din zi suntem doar noi două fără ajutor extern.

E frumos, e minunat să petrec atât de mult timp cu bebelușa mea, dar un lucru e cert, este epuizant. Știu că voi duce dorul acestei perioade, însă aveam nevoie neapărat și de un weekend doar pentru mine, mai ales că în septembrie urmează să vină pe lume al doilea bebeluș (da, nu m-am putut opri la un singur copil și după primul gângurit al Anei mi-am zis: Challenge accepted!)

Zis și făcut! Am împachetat copilul, l-am dus la bunici și am dat drumul acelui minunat weekend doar pentru mine. Nu mi-am făcut planuri mărețe, pur și simplu am ales să fac lucrurile de care mi-era dor în ordinea în care aveam chef să le fac.

M-am plimbat pe jos prin oraș având doar o poșetuță mică. Cu Ana întotdeauna am bagaj, deși de când a mai crescut am mai lăsat acasă din lucrurile inutile. Și, evident, cu un copil de un an este imposibil să te plimbi pur și simplu și să admiri frunzele din copaci.

Am băut o cafea pe o teresă în centru. În timp ce sorbeam prima jumătate din cafea am ales să privesc cerul, norii, arborii din jur. Cealaltă jumătate am sorbit-o verificându-mi mesajele în liniște și răspunzând unde era cazul. A fost cea mai relaxată cafea băută de doi ani încoace!

Am citit pe bancă în parc. Cititul la umbră în parc a fost laitmotivul pre-adolescenței și adolescenței mele. Îmi era atât de dor să fac asta, că atunci când s-a întâmplat am simțit efectiv că am regăsit o bucățică din mine de multă vreme pierdută.

Mi-am vizitat colegii de serviciu la birou. Chiar îmi era dor să mai port o conversație cu un adult care să nu implice neapărat ultimele trenduri de parenting. Deși am povestit una, alta despre fetița mea, am reușit să aflu ce lucruri faine și interesante se mai întâmplă pe la muncă, ce proiecte au succes, ce mai e nou și chiar mi s-a făcut așa dor să revin la ritmul de dinaintea nașterii Anei.

Am fost la o petrecere doar eu și soțul și am ieșit la teresă doar noi doi. A fost atât de revigorant să mai putem discuta despre noi, despre planuri de viitor, despre concedii de vis pe care le-am tot amânat, dar pe care sigur le vom face, despre apusul de soare din fața noastră.

Nu a fost propriu-zis o cină romantică, dar faptul că mi-a gătit soțul ceva ce întotdeauna mănânc cu poftă și, mai ales, faptul că am putut savura mâncarea în tihnă, a bătut orice lumânare, muzică siropoasă și scenariu romanțios.

Toate aceste mici dorințe îndeplinite în acest weekend doar pentru mine au reușit să mă încarce pozitiv și să mă facă recunoscătoare pentru persoanele dragi care mă înconjoară.

Nu vă imaginați că am stat doar liniștită și zâmbitoare, savurând cafele, mâncărică, conversații și cărți. O, nu! Acelea sunt doar momente de pace și liniște decupate din acest weekend. Am reușit ca o bucată de weekend să mă simt oarecum vinovată că am lăsat copilul la bunici, o altă bucățică mi-am făcut griji pentru tot soiul de nimicuri referitoare la Ana. Nu mai spun de dorul pentru copil și telefoanele de verificare.

Concluzia? Oricât aș vrea să mă detașez, nu voi mai reuși să fac asta niciodată complet, dar e atât de bine că am putut să mai fac și chestii pentru mine fără a fi cineva agățat de gâtul sau picioarele mele.

Sursa foto: devata.co.uk

Share
Carmen Păun
Carmen Păun
Sunt o femeie abia ieșită din adolescență și care încă învață care e treaba cu viața de adult. Deși uneori pot părea agitată sau nerăbdătoare, să știți că sunt foarte prietenoasă și îmi place să râd cu poftă, din tot sufletul, cu gura până la urechi. Sunt proaspătă soție și mamă de fetiță frumoasă foc (încă mai am de învățat cum vine asta), fiică, soră și am o pisică obraznică pe care o ador.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *