RAVA: cum poate ajunge o formație locală pe culmile succesului

Știu că probabil v-ați săturat să explicați aceste lucruri, dar cum ÎNCĂ nu defilați pe marile covoare roșii ale festivalurilor internaționale de muzică (deși eu sincer cred că nu mai aveți mult), trebuie să le spunem și cititorilor noștri când a fost înființată RAVA, care este istoria ei, ce gen de muzică abordează, care este componența formației și, mai ales, (de întrebarea asta sigur sunteți sătui) de la ce vine RAVA?

RAVA a fost înfiinţată în anul 2005, începându-şi activitatea aproximativ un an mai târziu. A urmat ce urmează de obicei în cariera unei trupe care se respectă: concerte, premii, înregistrări, pauze, iarăşi concerte, înregistrări, apariţii la radio şi televiziune, lansări de albume şi tot felul de alte chestii d-astea. Genul abordat e rock-ul alternativ, când mai dur, când mai moale, dar mereu pe placul urechilor ascultătorilor noştri, fie ei regulaţi sau ocazionali. Noi suntem cinci: Lucian (voce, chitară acustică), Bogdan (chitară electrică, voce), Laurenţiu (bas) şi Codrin (tobe). RAVA este un acronim care comprimă expresia latinească „Revenio Ad Veritatem Aeternam”, tradusă, la rândul ei, prin „revin la adevărul etern”. Fiecare decide ce reprezintă acest adevăr.

Cât de greu este pentru o formație nouă din provincie să se remarce pe piața muzicală din România?

Destul de greu, luând în considerare avantajul iniţial deţinut de trupele originare în Bucureşti. Există, într-adevăr, trupe care s-au înfiinţat în provincie şi care s-au mutat (mai mult sau mai puţin de tot) în capitală, unde acum le merge mult mai bine. Însă, pe lângă faptul că nu avem încă posibilitatea aceasta, noi ne-am hotărât să sfidăm atotputernicia centrului şi să persistăm în eforturile noastre de a răzbi după puteri şi circumstanţe de aici, din provincie. Am şi reuşit, într-o oarecare măsură: albumul nostru de debut a fost inclus de către ziarul Cotidianul în topul celor zece apariţii muzicale proaspete din România în 2009, l-am lansat inclusiv într-un club de renume din capitală (unde i-am avut ca invitaţi pe prietenii noştri de la The Amsterdams), piesa care îi dă titlul a rulat o perioadă şi la Radio Guerrilla, am fost intervievaţi de Viorel Grecu (celebru în Bucureşti pentru sprijinirea şi promovarea trupelor mai tinere sau mai puţin tinere, mai celebre sau mai puţin celebre din toată ţara) şi aşa mai departe. Deci se poate, totuşi.

Ce vă doreați să deveniți când erați mici?

Lucian: În ordine cronologică: star rock, pădurar, star pop, star rock.

Bogdan: De mic, mi-am dorit să cânt. Eram de bază pe la toate serbările care se organizau prin şcoala primară. Dorinţa asta o am de când mă ştiu.

Laurenţiu: Poate sună ca un clişeu, însă de când eram mic învăţasem să cânt la chitară şi îmi doream foarte tare să ajung pe scene mari. Se pare că mi-am îndeplinit visul din copilărie.

Codrin: Ahhh, psihologie! Nu-mi amintesc decât de „job”-ul de militar. Eram fascinat când îi vedeam uneori pe stradă, cu pistoalele sau puştile-mitralieră AK-47 (ori AK-74, după caz) pe spate.

Cu ce vă ocupați când nu cântați? Aveți și alte meserii sau vă dedicați întru totul muzicii? Cum combinați jobul normal cu muzica?

Lucian: Sunt medic stomatolog şi am nenumărate alte pasiuni cu care-mi umplu timpul (liber sau mai puţin). Combinaţia între jobul de medic si apariţiile cu RAVA e una perfectă, urmare faptului că, profesând într-un cabinet particular, tot ce trebuie să fac pentru a ajunge pe scenă e să pun halatul în cui şi cheia pe uşă.

Bogdan: Mereu mi-am dorit să pot trăi din muzică, dar uite că de multe ori nu e aşa cum vrem. Ca orice „om-exemplu” pentru societate, în fiecare dimineaţă merg la un loc de muncă, la o companie pe profil economic; nu pentru că îmi place în mod special, ci pentru că este necesar. Norocul meu este că am nişte şefi de zahăr, care îmi respectă pasiunea şi dedicaţia pentru muzică, acordându-mi ore sau zile libere atunci când am nevoie.

Laurenţiu: Ocupaţia e cea de bucătar. Din fericire, e un alt vis de-al meu devenit realitate, însă îmi ocupă cam tot timpul şi îmi este deseori destul de greu să merg şi la repetiţii şi la concerte. Bineînţeles, cu puţină străduinţă reuşesc, în majoritatea cazurilor, să profit de orice ocazie de a cânta pe scenă.

Codrin: Cu istoria. Momentan, sunt asistent cercetător la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, în cadrul unui grant la facultatea respectivă. Combinaţia la care te referi îmi reuşeşte cu succes.

Ce înseamnă pentru fiecare dintre voi ”femeia ideală”?

Lucian: 1. Frumoasă; 2. Inteligentă; 3. Cultivată; 4. Rafinată; 5. Cuminte şi bogată. Uşor de găsit, nu?

Bogdan: 90-60-90 şi cu ureche muzicală.

Laurenţiu: Ei, aici e aici. Aş putea să povestesc mult despre „femeia ideală”, dar ar însemna să scriu foarte mult. Cu bunăvoinţa ta, aleg să nu răspund la această întrebare şi să trec la următoarea.

Codrin: O abstracţie. „Femeia reală” înseamnă cu mult mai mult.

Ce spun prietenele voastre despre ”asaltul fanelor”?

Lucian: Prietena mea înţelege perfect situaţia, dat fiind că ea însăşi este artistă şi trăim scena în acelaşi mod.

Bogdan: Nu are nici o problemă cu chestia asta; cu cât sunt mai multe, cu atât mai bine.

Laurenţiu: Respectă foarte mult ceea ce fac, de aceea nu se supără, dar nici nu mă scapă din ochi o clipă, cred. Dacă vede ce am scris, am încurcat-o. Chiar nu are nimic împotrivă, atât cât toată chestiunea se rezumă în limitele bunului simţ.

Codrin: E un film pe care prietenele mele nu l-au văzut încă.

Care este melodia voastră preferată de la RAVA? De ce?

Lucian: E o piesă nouă, ce va fi inclusă pe cel de-al doilea album RAVA, care, sperăm, va fi lansat până la toamnă; se numeşte „Drama” şi vorbeşte despre dezamăgirea omului spiritual în faţa elementelor care distrug dragostea în societatea în care trăim.

Bogdan: Piesele noastre sunt construite cu multe trăiri şi sentimente, aşa că nu pot să zic că am o piesă preferată. Îmi plac toate.

Laurenţiu: Toate îmi plac în aceeaşi măsură, dar e bine să răspund concret la întrebări! Mai nou, piesa pe care o ador se numeşte „Extrasenzorial”, ţinând cont de agresivitatea sa în stil punk, o altă mare dragoste de-a mea din adolescenţă şi până acum.

Codrin: „Feel You”. Datorită acestei piese m-am îndrăgostit de trupă şi m-am implicat în reactivarea ei, în septembrie 2007.

Aveți vreun idol/model în muzică?

Lucian: Doi, sau mai bine zis două. Artistul internaţional care mi-a „mâncat” tinereţea şi încă o face e Bjork. Am avut onoarea să o şi întâlnesc acum ceva timp, în Londra; pe plan naţional, voi subscrie întotdeauna celor care spun că Alexandrina Hristov este cel mai bun produs muzical apărut în România ultimilor ani. Am avut onoarea să o cunosc bine.

Bogdan: Nu. Nici nu am avut vreodată.

Laurenţiu: Bineînţeles că am un idol în muzică: Michael „Olga” Algar, personaj care m-a încântat ani de-a rândul. Aţi auzit vreodată de el?

Codrin: Idol – Trent Reznor (Nine Inch Nails); Model – Josh Freese (de la multe, multe alte trupe).

Ce simțiți când sunteți pe scenă?

Lucian: Simt că trebuie să dau tot ce se poate pentru a plăti fericirea de a mă afla în faţa publicului, simt că-mi împlinesc adevărata menire şi că locul meu este acolo. Ma simt buricul pământului şi e destul.

Bogdan: Este o combinaţie între… emoţie…bucurie că fac ceva ce îmi place… Nu ştiu cum aş putea defini sentimentul.

Laurenţiu: E una dintre cele mai plăcute senzaţii pe care le poate trăi un om în această lume, mai ales dacă publicul este binedispus şi se simte excelent pe muzica ta. Simţi că îţi pleacă inima din piept dacă observi cu coada ochiului o persoană pe care n-o cunoşti zbânţuindu-se şi cântând, în acelaşi timp, versurile!

Codrin: Că se termină prea repede concertul.

Cum vă simțiți acum că ați trecut de la statutul de om normal la cel de muzician într-o trupă?

Lucian: Cei doi termeni nu sunt diferiţi în ce ne priveşte; suntem oameni absolut normali, avem în plus o pasiune nobilă şi doar cu asta ne mândrim, poate, în faţa celorlalţi.

Bogdan: Mă simt la fel: un om normal într-o trupă.

Laurenţiu: Atotputernic!

Codrin: În România, mai ales ţinând cont de imposibilitatea unui trai decent doar din muzică, sunt de părere că omul normal şi muzicianul coexistă fără probleme într-o singură persoană, ba chiar se confundă, până într-un anumit punct. Ca să-ţi răspund, totuşi, mă simt altfel, parcă mai norocos şi mai împlinit spiritual. Are legătură şi cu gradul de seriozitate, pasiune, perseverenţă şi dedicaţie pe care le investeşti în asta.

Unde vom vedea trupa RAVA în viitor? Ce proiecte aveți în plan?

Undeva mai sus decât este acum, sperăm noi. Lucrăm la prima apariţie full-length, care va fi exclusiv cu versuri în română şi care va fi gata, probabil, până la toamnă.

Un mesaj pentru cititoarele noastre? Eventual și o dedicație direct de la trupa RAVA?

Fiţi frumoase în toate felurile, fiţi puternice şi independente; trăiţi frumos şi nu uitaţi să vedeţi frumosul în tot ce ne înconjoară. Iubiţi arta şi viaţa. Fiţi voi!

 

Articole asemănătoare:

1. Luminița Iacob: Respect puternic un asistent realmente bun, decât un profesor doar „cu firmă”
2. Andreea Miclici: ”Detaliile sunt cele care mă seduc”
3. Viorel Copolovici: Gătitul mă ajută să mă exprim
4. Carmen Gherca: ”M-am hotărât că trebuie să fac ceva mai mult decât să-mi plâng de milă”
5. Ștefan Caraman: ”Limba română e laxă, e generoasă și savuroasă – de ce să-mi bat joc de ea, restricționând-o?”

Tags: album, alexandrina hristov, bjork, bucuresti, concert, contact, drama, extrasenzorial, fan, Featured, feel you, femeia ideala, formatie, iasi, josh freese, michael algar, muzica, proiect, radio guerilla, RAVA, Revenio Ad Veritatem Aeternam, rock alternativ, super magic love, the amsterdams, trent reznor, trupa, viorel grecu

Category: Interviuri