facebook-feeds
Când uit să râd, mă salvează recunoștința
June 16, 2017

Mă scuzați, v-a căzut niște puf pe papuci!

puf

Îmi spune și mie cineva cine și mai ales de ce a inventat papucii ăia cu puf? Nu știu ce denumire au și care e rolul lor, dar eu una nici prin casă nu i-aș purta! Și vezi unele fashioniste îmbrăcate în niște rochii de alea superbe, de te uiți la ele cu admirație și plăcere, iar când îți muți privirea spre încălțările lor, vezi că poartă papuci cu puf și pur și simplu nu știi încotro să fugi mai repede și mai departe, pentru că ți se întoarce stomacul pe dos.

Am auzit că trendul ăsta ar fi pornit de la domnișoara Rihanna, mare dătătoare de stiluri și trenduri internaționale. Evident, toate fanele ei au început să le poarte, așa că mai multe branduri de încălțăminte s-au apucat să creeze papucii cu pricina. Nu știu în ce context a purtat Rihanna papuci cu puf și cum a ajuns puful ăla pe papucii ei, dar tare mult mi-ar plăcea să se gândească un pic și vedetele astea la ce efecte dăunătoare omenirii pot avea deciziile lor vestimentare. Uneori chiar am impresia că ele fac asta într-adins și că se amuză copios pe seama „copiatoarelor fanatice” care încearcă să le imite.

Nu știu nici când anume se poartă faimoasele creații pufoase. Adică, le porți la piață, la o ieșire cu prietenii, la birou, la ocazii speciale sau doar așa, de zi, când te plimbi pe stradă și oripilezi cât mai mulți trecători? Nu că m-ar interesa să le port și eu, dar aș vrea să știu în ce situații m-aș putea întâlni cu ele, ca să mă pot feri.

Vă dați seama că dacă cineva vine la o nuntă cu papuci cu puf, toată atenția mesenilor se mută de la mireasă la papucii nebunei care a venit încălțată cu așa ceva? Sau, ce te faci când îți vine la birou, pentru interviu, o tipă încălțată cu papuci cu puf? Mai poți fi atentă la ce zice sau te holbezi încontinuu la pufoșeniile alea, gândindu-te ce a fost în mintea ei să își pună așa ceva în picioare și, mai ales, în situația în care o angajezi, dacă are de gând să te tortureze zilnic cu așa ceva?

Nu le-am avut niciodată cu moda și nu m-am îmbrăcat niciodată după tendințe sau după tipare. Sunt de părere că hainele și încălțămintea trebuie să fie, în primul rând, comode și decente. Nu știu cât de comode sunt încălțările alea cu puf, dar decente sigur nu sunt! Și oricât de mult prefer eu în general încălțările joase și fug de tocuri, de data asta prefer de o mie de ori pantofi frumoși cu toc cum sunt cei de aici, decât pufoșeniile alea îngrozitoare.

Ce să mai zic de săracii bărbați, care nu știu cum să mai reacționeze la asemenea grozăvii. Dar, mai bine îi las pe ei să ne spună cum li se par papucii cu puf din picioarele respectivelor domnișoare în trend!

Foto: google.com

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericită, care își trăiește viața din plin, cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR, iar ca pasiuni bifez cu mare plăcere scrisul și cititul.

3 Comments

  1. Nancy says:

    Eh, sa nu fim rele. Sngura dauna adusa omenirii e spitalizarea noastra a ăstora care intoarcem capul pentru xa nu stim ce-a trecut pe langa noi : caine, hamster , pisica

  2. Corina says:

    Am intalnit o posesoare de pamatufi” cu talpa, saptamana trecuta, pe cand trecea pe zebra. SINCER, a maturat’ toata zebra mai ceva ca utilajele de curătenie ale primăriei. TARE SUNT URÂTI….si mai seamănă a sconcsi

  3. Mihaela says:

    Mda eu eram cu fata mea de 7 ani saptamana trecuta in oras,la trecerea de pietoni trece o tipa cu astfel de papuci.Fata mea imi zice,mami tanti asta are pui de pisici in picioare?)))))))Si da a sters toata strada cu ei)))))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *