Toamna asta e altfel, nu-i așa?!
September 24, 2017
La răsărit de Eden, o carte tulburătoare despre părinți și copii
September 26, 2017

Povestea unei zile de luni

Părea o zi obişnuită de luni. Ştiţi voi, una din acelea care pare calmă, liniştită, în care îţi propui să o iei uşor, să începi săptămîna frumos, fără agitaţie şi grabă.

Nu ştiu cum este la voi dar la mine ziua de luni este ziua cea mai bună din săptămână. În special când este toamnă, când copilul cel mare a plecat la şcoală, când soţul a plecat de dimineaţă la serviciu. De obicei lunea am cât mai puţine treburi de făcut dacă am făcut curăţenie şi am gătit de ajuns cu o zi sau două în urmă. Cel puţin în teorie.

Îmi imaginez încă de dumincă seara cum a doua zi îmi voi bea cafeaua în linişte, cum mă voi aşeza pe canapea şi voi citi câteva pagini dintr-o carte, cum voi scrie articolul acela mult amânat în timpul weekendului, cum voi savura resturile desertului rămas de la masa de duminică şi altele la fel. Îmi imaginez zâmbetul cu care voi citi toate statusurile de pe facebook care spun că ziua de luni este cea mai urâtă, că iar la muncă şi tot aşa.

Unele zile de luni chiar sunt astfel. Mai ales când copilul cel mic are o zi bună şi nu  mă sâcâie foarte tare.

Aşa se anunţa a fi şi ziua de azi. Abia aşteptam să citesc articolele pe care le-am ratat sâmbătă şi duminică, abia aşteptam să citesc despre evenimentele ce au avut loc şi la care au participat bloggerii sau să văd pozele evenimentelor la care am participat noi.

Se trezeşte bebe, mâncăm, ne facem un selfie cu zâmbete şi pupici pentru că #fericireaîncepedeluni.

Mi-am făcut cafeaua, m-am aşezat pe canapea, deschid laptopul şi …. aşa a început totul.

Laptopul e mut. Nu porneşte oricâte manevre de resuscitare i-am făcut. E mut şi îl pot folosi pe post de oglindă. În care îmi văd figura din ce în ce mai panicată. Încă mai sper că nu e grav. Dar panica e acolo.

Apoi îmi amintesc că am de pus haine la spălat, de strâns rufe de la uscat, de strâns şi aşezat la loc în şifonier un alt morman de haine ce aşteaptă să fie sortate: de călcat, de purtat, de ce or mai fi ele. Ocazie cu care constat că şi prin garderobă trebuie rânduială nouă, conformă cu anotimpul. Scot şi rânduiesc rochii, aşez în faţă bluze şi pulovere, ascund fuste şi scot pantaloni călduroşi. Pentru mine, pentru soţ, pentru copii. Patru rânduri de haine.

Ajung întâmplător în baie şi constat că am uitat să pun furtunul de scurgere de la maşina de spălat. Ceea ce înseamnă că baia este inundată. Altă muncă, altă treabă. Dacă tot sunt acolo mai pun şi un covor la spălat în cadă, mai frec şi instalaţiile sanitare.

Este deja prânzul şi eu nu am apucat să stau o clipă. S-a răcit cafeaua, a venit copilul cel mare de la şcoală, am servit prânzul şi gata, am declarat că nu mai fac nimic. Îmi iau pauză. Pauză de la treabă. Simt nevoia să aştern toate astea aici. Scriu greu, împiedicat, de la tastatura soţului care e diferită de a mea, cu desenele animate la care se uită copilul mare asigurând un fundal sonor nedorit, cu un copil mic ce zvârle mingile în jurul meu şi porneşte toate jucăriile muzicale pe care le posedă.

Ziua nu s-a terminat. Mai am o mulţime de treburi de făcut. Dar oare chiar trebuie să le fac pe toate azi?

 

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *