Pierdut elan. Găsitorul sunt tot eu.
October 4, 2017
Hygge – reţeta daneză a fericirii
October 9, 2017

Povestea mea despre gătit

poveste-despre-gătit

Nu știu altele cum sunt, dar eu când mă gândesc la gătit, parcă simt că mi se face pielea găină, mi se ridică părul în cap și îmi vine s-o iau la sănătoasa. Cam așa vreau să încep eu această poveste, ca în stilul lui Ion Creangă, de dragul vremurilor când alergam fără griji prin lanul de porumb. Și vă rog puteți râde de mine după pofta inimii voastre, dar eu o să îmi spun părerea și trag totuși cu nădejdea că nu sunt singurul animal rar de pe planeta asta.

Cred că am descoperit că nu îmi place să gătesc, de pe vremea când nici nu intrasem bine la scoală și îmi tăiam degetele cu cuțitul. Nu intenționat, evident, dar nu reușeam să țin blestemăția aia de instrument drept și tot îmi aluneca, când pe un deget când pe altul… Și uite așa am ajuns cu câteva mici cicatrici, vizibile și acum, ca un fel de tatuaj cu „nu mă uita”. Deși nu îmi place, trebuie să recunosc că traiul la țară are avantajele sale, mai culegi o roșie din curtea ta, mai furi cireșe de la vecini… Una peste alta te descurci și eu m-am descurcat berechet, când nu erau ai mei acasă să gătească, fie mă găseai prin copaci, fie mâncând roșii cu castraveți. Evident și era casa bunicii mereu prin apropiere…

Trecut-au anii și m-am trezit la facultate și după mai multe săptămâni cu pâine și pate, am decis să fac o ciorbă, că deh toamna merge și ceva cald în stomac. Zis și mai puțin făcut… Cumpărat legume, dezghețat găina și surpriză găina întreagă, trebuia să o tai, dar cum?! Nu-i panică sunăm pe tata, care întâi îmi râde cu lacrimi apoi începe să explice blondei cum se taie o găină, că îi rupi aripile și pulpele, pui presiune (nu-mi aduc aminte unde) și gată… După jumătate de oră, bucătăria arata ca o scenă de crimă, sânge peste tot și niște bucăți leșinate de carne cu diverse urme de oase și alte cele. Dar nu ne descurajam, sunt o învingătoare, voi reuși. Pus tot la foc și făcut ciorba conform rețetei. Mândrie mare pe capul meu și când să gust…. cineva a pus cam multă sare și nah mai o lacrimă, mai adăugat puțină apă și până la urmă mănânci ca să nu mori de foame.

Una peste alta experiențele de acest gen s-au tot repetat. Am tot încercat eu să par gospodină și să fac lucruri de capul meu însă nu îmi ieșea. Când am descoperit rețetele pe internet am crezut că am câștigat la loto, dar nici acolo nu am bine căci pozele lor cu pozele mele păreau doua lumi total paralele… Mai târziu am descoperit pastele, în Italia și care deși foarte ușor de realizat, îngrășa teribil. După 5 kilograme în plus a trebui să cam spun stop.

Între timp am devenit vegetarian, cred că s-au alineat stelele într-un fel și am ieșit și eu la lumină. Gătitul e minim și îmi place mereu să mă joc cu rețetele mele de salată, dar totul e cât se poate de simplu. Cât de cât am prins îndemânare cu anumite lucruri și fac eforturi pentru cei dragi, cu toate acestea sunt o femeie atipică… Spun atipică pentru că atunci când aud discuții de tipul „nu știu ce să mai gătesc”, eu o iau la sănătoasa precum fugea Creangă prin păpușoi.

Concluzia este că eu mănânc ca să trăiesc, nu fac sport zilnic în bucătărie și nu consider că locul femeii e  la cratiță. În locul emisiunilor de gătit, prefer o carte bună și atunci când îmi spune mama „e foarte ușor să gătești X”, încep să râd cu lacrimi. Dar asta sunt, o femeie perfect de imperfectă.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea. Tot ce mai e rămâne e să sper că vă veți bucura de ea.

Share
Alina Munteanu
Alina Munteanu
Sunt Alina, o femeie cu multe incertitudini, vegetarian convins cu o poftă avidă de cunoaștere. În viața profesională sunt om de marketing, iar în timpul liber scriu, citesc și fac planuri de călătorii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *