Campania Septembrie FĂRĂ Zahăr, la inițiativa Flaviei Hiriscău
Campania online ”Septembrie [2017] FĂRĂ Zahăr” chiar s-a încheiat?
September 30, 2017
poveste-despre-gătit
Povestea mea despre gătit
October 5, 2017

Pierdut elan. Găsitorul sunt tot eu.

Ce e cu toamna asta? Sau poate toamna nu are nici o vină ci doar eu mă aflu iar la o răscruce de drumuri. Sau cărări? Nu simt să fie chiar un drum nou în faţa mea dar o cărăruie acolo tot se zăreşte născându-se nouă şi neumblată încă.

Altă dată aşteptam toamna aceea târzie, aşteptam serile lungi de stat în casă. Aveam mereu proiecte de terminat, lucruri de meşterit, texte de scris. Sau doar vroiam să stau mai mult cu ai mei, să simt atmosfera aceea de familie adunată împreună seara, chiar dacă fiecare cu activităţile lui.

Acum parcă aş vrea să prelungesc zilele astea însorite, parcă aş vrea plimbările zilnice să nu dispară, parcă evit să stau prea mult prin casă.

Nu îmi găsesc elanul de altă dată pentru nimic. Aş face aia dar nu vreau. Aş face ailaltă dar nu pot. Aş începe ceva dar nu ştiu ce. Aş continua ceva dar n-am răbdare.

Deschid radio dimineaţă doar ca să mă îngrozesc în primele cinci minute de ştirile care vin din lume şi să îl închid la loc. Televizorul nu îl deschid că sigur nu e nimic de văzut acolo. Doar la vreun film pe care reuşesc să îl văd în decurs de o săptămână.

Îmi propun să mă apuc de ceva pe termen lung dar apar discuţii contradictorii despre acel ceva şi îmi piere elanul. Sau nu reuşesc să mobilizez destui oameni pentru a duce la îndeplinire vreun proiect ce mi-a încolţit în minte.

Parcă toată starea generală este de: “la ce bun?”. Chiar aşa, la ce bun toate zbaterile? Dar oare trebuie să ne zbatem? Unde e plăcerea?

Altă dată meşteream tot felul de nimicuri şi nu vroiam nimic decât să mă simt eu bine şi să aduc bucurie prin ceea ce făceam. A apărut apoi ideea de piaţă pentru produsele handmade. S-a stricat plăcerea de a face doar pentru a face. S-au născut noi ambiţii apoi noi dezamăgiri.

Scrisul îmi era refugiu şi descărcare, descătuşare şi bucurie. Monetizarea scrisului, ambiţia de a fi mai bun, de a face mai bine după reguli stabilite, apartenenţa la un grup sau altul au fost întâi motor şi imbold. Acum parcă îmi sunt frână în a mai face ceva.

Deschid agenda, notez idei, îmi imaginez proiecte dar le las în stadiul de gânduri ce se volatilizează în neant.

E clar. Mi-am pierdut elanul. Pentru aproape orice. Nici mâncarea nu mai are gust. Prea multe informaţii despre cât de nesănătoase sunt unele alimente, despre cât de poluate sunt fructele şi legumele cred că şi-au făcut culcuş în mintea mea. Sau poate e doar schimbarea de anotimpuri care mereu îmi dă bătăi de cap pe plan alimentar.

Un lucru bun tot am reuşit: să mă apuc de puţină mişcare. Exerciţii de încălzire, abdomene, genoflexiuni şi altele. Parcă îmi aduc bucurie mai ales că am o companie tare amuzantă: copilul de aproape doi ani care încearcă să ma imite. De fapt îi mulţumesc copilului mare, de nouă ani, care m-a mobilizat dimineaţa, înainte să plece la şcoală, să fac primele exerciţii de înviorare.

Gata, dacă am scris aici sper să plece şi starea asta. Îmi iau agenda mea cea roz şi îmi notez: de mâine…. ce să fac eu oare începând de mâine? Aveţi vreo idee pentru mine? Aştept sugestii pe adresa redacţiei.

 

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *