falconer
Ce se întâmplă în închisoarea Falconer?
May 5, 2017
mindfulness
Primul pas anti-stres: mindfulness pentru începători
May 8, 2017

Iartă-mă că mă uit insistent în gura ta, dar…

gura

Am avut tot timpul defectul ăsta, să-i zicem, de a mă uita în gura oamenilor. Nu, nu vorbesc la figurat, cu sensul de a îmi băga nasul în viețile oamenilor, ci, efectiv, m-am holbat toată viața mea la dinții celor din jur. De când am fost mică am avut o obsesie pentru dinți. Poate și din cauza zâmbetului meu larg și a dorinței de a vedea, la rândul meu, zâmbete la fel. Poate și pentru că, atunci când am fost copil, a trebuit să port unul dintre acele aparate dentare monstruoase, așa cum se purtau pe vremuri, care îndreptau dinții, dar stricau încrederea de sine a oricărui copil care le purta.

Doamne, groaznic mai era atunci să porți aparat dentar, să ți se facă anumite intervenții stomatologice sau pur și simplu să ajungi pe scaunul dentistului. Nah, lucrurile pe atunci erau cu totul altele decât sunt acum. Ce a rămas la fel este doar faptul că eu mă holbez în continuare la gura oamenilor și mă uit cât sunt de albi, cât sunt de drepți și cât sunt de îngrijiți dinții lor. Asta ca să știți de ce atunci când vorbiți cu mine eu mă uit la gura voastră. Nu, nu sunt surdă și nu încerc să citesc pe buze! Pur și simplu am eu un pitic pe creier, care e obsedat de dinți. Evident, de dinți frumoși și sănătoși!

Ca să înțelegeți! Mă spăl pe dinți de două sau de trei ori pe zi, cu pastă de dinți de albire, mi-am albit și dinții la stomatolog și mie tot mi se pare că am pete galbene. Și nu pentru că nu ar fi fost bun tratamentul de albire. Din contră! Dinții mei erau albi oricum și înainte. Când am ajuns la stomatolog și i-am zis că vreau albire m-a întrebat pentru cine, că eu nu am nevoie. Adică, până și stomatologul mi-a zis că am dinții albi și sănătoși, dar eu nu și nu și nu!

Când văd o reclamă pe net, cum mi s-a întâmplat dimineață, la coroane dentare din zirconiu la Citydent, dau click din start și mă informez, chiar dacă acel cabinet e în București. Pur și simplu, vreau să absorb toată informația despre dinți, chit că inițial habar nu am ce e aia o coroană din zirconiu sau ce preț are. Eu oricum când spun coroană dentară, mintea mea fuge tot timpul la acel banc simpatic, care zice cam așa: „My dentist told me I need a crown. I was like: I know, right?”.

Așa mi se întâmplă și cu dantura vedetelor. Bine, a unora dintre ele, că se pare că unele vedete încă nu au înțeles importanța unui zâmbet sănătos. Și când văd danturi de alea scoase ca din reviste, perfect albe și extrem de bine îngrijite, nici nu mă mai interesează ce alte talente are respectiva persoană, indiferent că e persoană publică sau nu. O admir și o invidiez pentru acea dantură perfectă!

Nah, fiecare are piticii lui, iar ai mei stau pare-se prin gura oamenilor. Ai tăi pe unde locuiesc?

Foto: netdoctor.co.uk

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericită, care își trăiește viața din plin, cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR, iar ca pasiuni bifez cu mare plăcere scrisul și cititul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *