frumoasa
„Mami, de ce mergi la coafor? Ai un cap frumos!”
August 9, 2017
andreea ignat blogger iasi
Eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea!
August 9, 2017

Furtună la Ateneu

Stau la rând în benzinărie cu gândul departe. În fața mea un domn cere patru pachete de țigări. Mă trezesc din reverie și zâmbesc. În mașină, pe scaunul din dreapta mă așteaptă patru exemplare din cartea ”Femei perfect de imperfecte”. Ironia mi se pare amuzantă. Nu simt aroganță, mai degrabă simt tristețe. Poți să cheltui banii pe ceva nemuritor sau poți să îi cheltui ca să mori mai repede. Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc azi, ci despre cum o carte a stârnit furtuna – literalmente.

Îmi place să citesc, iar când cineva cunoscut mie lansează o carte nu pot rata ocazia de a fi prezentă acolo unde se scrie istoria. Mă îndrept, dar, cu entuziasm și voioșie către Ateneu să văd de aproape Belvele care au scris o carte. Am citit-o deja dintr-o răsuflare și mă întrebam de ce s-a terminat așa curând. Urma să le întreb pe Belve când scriu continuarea și să le iscodesc despre cum e să faci parte dintr-o comunitate de femei.

La intrare mă întâmpină Andreea cu zâmbetul mereu la îndemână gata pentru a fi activat ori de câte ori este nevoie. E radioasă azi și simt în mersul ei un norișor pufos care o poartă de ici dincolo. Ea e capul răutăților pe aici, iar eu mă simt în siguranță știind că ea se ocupă de organizare. Le zăresc și pe celelalte Belve robotind prin Grădina de vară a Ateneului din Iași. Am crezut întotdeauna că scriitorii sunt un fel de superoameni, care coboară printre muritori numai ca să-i privească cu dispreț și să-și arate superioritatea. Așa că, imaginați-vă surprinderea mea când am constatat că autoarele de azi sunt femei normale, care râd, care plâng, care au copii, care au frustrări și vise și care scriu pentru că nu pot ține în ele cuvintele nărăvașe.

Ne așezăm la mese și povestim ca la o șezătoare despre scris, despre experințe de viață despre cum îți faci curaj să arăți lumii sufletul tău.  La ultima întrebare ne răspunde Smaranda. ”Ceilalți se obișnuiesc.” Nu au ce face. Nu te pot schimba, pot doar să te accepte. Și până la urmă scrisul tău nu e despre ei, e despre tine.

Am și eu ocazia să adresez întrebarea: ”Cum ați reușit să creeați și să păstrați o comunitate de femei?” Răspunsul mi-a plăcut maxim: ”Nici nouă nu ne plac femeile. Secretul e că ne întâlnim mai răruț că-i mai drăguț și asezonăm totul cu vin din belșug. Lăsând însă gluma la o parte, am căutat mereu să ne sprijinim și să respectăm opiniile celorlalte chiar și atunci când nu eram de acord cu ele.”

Deasupra noastră se stârnește o furtună cu vânt, tunete și ploaie. În noi se stârnește furtună cu tunet de inimă și lacrimi. Ne regăsim în poveștile Belvelor, în una sau în toate și ne înfiorăm gândindu-ne că cineva a dat glas unor trăiri pe care noi le-am îngropat și le-am abandonat. Ne refugiem în Ateneu dar nu ne dăm duse. Continuăm discuțiile ca între prieteni vechi și îmbrățișăm furtuna de la Ateneu cu gândul că ea transpune în realitate trăirile noastre interne așa cum Belvele le transpun pe hârtie.

Stau în benzinărie la rând și retrăiesc aceste clipe cu tandrețea cititorului care tocmai și-a întâlnit scriitorul preferat. Îmbrățișez furtuna din mine cu certitudinea că Belvele m-ar înțelege și ar scrie atât de frumos, de sincer și de cald despre ea încât ați începe să iubiți furtunile. Privesc spre pachetele de țigări și mă gândesc la cărțile mele din mașină și la bucuria pe care o voi face celor pentru care le-am cumpărat. Nu le-aș schimba pentru nimic în lume.

 

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *