andreea ignat blogger iasi
Eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea!
August 9, 2017
nimeni
De la o carieră de succes la un… nimeni
August 10, 2017

Decizia de a mai avea un copil la 40 de ani

La început a fost dorința cea mare a copilului nostru unic timp de 7 ani: un frățior, o surioară, o frățioară, orice. Își dorea încă de pe când avea vreo 3 ani. Se oprea la toți bebelușii. Iubește copilașii mai mici decât el și are o atenție și o răbdare pentru ei incredibile pentru un copil.

Apoi a început să încolțească și la noi gândul. Am mai dat la o parte îngrijorările materiale care cel puțin pe mine mă țineau în loc mental. Am zis și eu ca soțul meu: unde mănâncă unul mai mănâncă încă unul. Că nu e așa și că un copil nu se reduce doar la asta eram amândoi conștienți dar am încercat să îmi reduc grijile.

A venit și temuta vârstă de 40 de ani pentru mine și am zis: gata, asta e ultima strigare. Anul ăsta trebuie să se întâmple. Nu am mai stat să analizez, să despic firul în patru, am acționat și gata. Cum am acționat nu vă mai zic că știți cu toții.

Eu mă simțeam în formă, tânără și sănătoasă, așa că nu am văzut nici un impediment.

Doar că, atunci, în luna aceea, parcă toți oamenii din jurul meu erau deciși să îmi presare îndoieli în suflet.

O cunoștință a adus vorba la o petrecere, căinându-mă, că tare greu trebuie să îmi fie stând acasă, cu un singur salariu, să cresc un copil. Mare dezastru ar fi să mai fac unul. Eu tăceam mâlc și mă întrebam mental dacă am fost vreodată la ea să împrumut vreo cană de zahăr sau vreo doi lei de pâine. Nu mă dusesem așa că m-am rugat în gând ca sămânța proaspăt plantată să dea frumos rod.

Mama unei prietene, venind vorba în nu știu ce context de al doilea copil, mi-a spus: doar nu te gândești să mai faci unul la vârsta ta.

Chiar și mama mea a repetat de câteva ori să mă bucur de copilul pe care îl am că de acum gata, am o vârstă și nu se mai poate.

Iar eu dădeam din cap și mă luptam cu îndoiala și cu gândul că poate chiar sunt prea bătrână să mai împing la cărucior, să schimb scutece, să umblu cu un țânc de mână când alte colege au deja copii de liceu.

Mânată de curiozitate și de dorința de informare am deschis câteva articole de pe internet. Nu am avut puterea să îmi arunc ochii decât pe vreo două și mi-a fost de ajuns: doar riscurile medicale și neajunsurile erau subliniate. Mi-am bucurat privirea cu câteva poze de vedete care au născut după 40 de ani și care arată superb, mi-am imaginat și programat mental că așa voi fi și eu și am mers mai departe.

Acum, când puiul de om are deja un an și opt luni, vă spun un secret: arăt și mă simt mai bine ca niciodată. Sarcina și copilul au făcut minuni. Corpul meu a întinerit, a înflorit, sclipirea din ochi e mai strălucitoare decât mi-o amintesc să fi fost vreodată. Nu știu cum era pe vremea mamelor noastre, nu știu de ce încă se mai perpetuează ideea că la 40 de ani gata, s-a încheiat un ciclu de viață și nu o mai poți lua de la capăt cu anumite trăiri, dar eu nu văd deloc lucrurile așa.

E adevărat că răbdarea nu mai este în aceeași parametri ca la 20 sau 30 de ani. E adevărat că de multe ori aș prefera să dorm decât să mă plimb în parc, uneori aș prefera să mă găsească seara cu o carte în mână decât alergând după un copil plin de energie, că visez la o cafea la terasă băută în tihnă fără a sta cu ochii după prichindelul plecat în explorare. Dar compensez lipsa de răbdare prin înțelepciune, prin anticiparea momentelor în care va crește. Îmi încarc bateriile de la râsul lui, de la acel ”mami” repetat de zeci de ori pe zi, îmi iau energia din glasul lui cristalin care ne umple casa de veselie.

Îmi privesc copiii și mă bucur că am trecut peste prejudecăți și judecăți, că am luat decizia de a-i oferi fratelui mai mare șansa de a-și revărsa preaplinul de iubire asupra frățiorului mai mic.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *