După 50 de ani
December 5, 2016
Unire? Ce este asta?
December 6, 2016

Cum a rămas cu temele copiilor?

Acum vreo săptămână, toată presa o luase razna cu ordinul pe care vrea să-l dea Ministrul Educației, referitor la durata realizării temelor pentru acasă. Peste  tot se organizau dezbateri, toată lumea își dădea cu părerea, se certau oamenii în autobuze și coborau cu o stație mai devreme, de nervi etc.

Astăzi e liniște și pace. Nu mai spune unu pâs referitor la subiectul acesta iar copiii tot aceleași zeci de pagini de exerciții le au de rezolvat pentru a doua zi. E tipic românesc aș putea zice. Facem tam-tam, ne batem cu pumnul în piept și ne punem pelerinele de Superman pentru 24 de ore, apoi ne retragem cu coada între picioare și cu o scuză penibilă.

Încă nu am copii, ce-i drept, dar amintirile din școala generală și liceu mi-au rămas tot proaspete în minte. Nu am uitat ce munte de ghiozdan căram la școală cu toate culegerile „recomandate” de către profesori, plus manuale, plus caiete (de clasă, de teme, de curat, de murdar și ce denumiri mai inventau ei ca să-ți mai adauge câteva grame în cârcă). Și te apucau nervii când vedeai că ai cumpărat pentru o materie un manual și două culegeri și-ți dă teme din cu totul altă culegere, din care te pune să tragi foile la xerox. Păi, măi domn’ profesor, matale ai decis la începutul anului de pe ce cărțulii vom lucra. Acum ce papanașii mei faci?

Știu că aveam pe caietele de teme secțiuni bine delimitate: 1. Exerciții din manual; 2. Exerciții din culegerea galbenă; 3. Exerciții de pe foile xeroxate

Acum sunt convinsă că volumul de muncă a mai crescut iar copiii ajung să-și petreacă aproape toată ziua cu nasu-n carte. Eu, una, am fost revoluționară de mica și nu mi-a plăcut deloc să fiu fata conștiincioasă care nu a întâlnit altă notă decât 10 și care plânge la un 9.50 în teză. Am învățat la materiile care mă atrăgeau și am excelat la acestea, pe când restul materiilor l-am ținut deasupra liniei de plutire. Și da, părinții mei au fost atât de destupați la minte încât să înțeleagă și să accepte lucrul acesta. Dacă veneam cu nota 7 la fizică, nu strâmba nimeni din nas, nu eram pusă la colțul rușinii și nici nu-mi ascundeau cablul de la calculator. La limba română dacă se întâmpla asta, însă, sau la limba engleză, era clar că aveam o problemă, treceam printr-o pasă proastă și era nevoie să discute un pic cu mine. De ce? Pentru că știau că sunt materiile la care învăț și scriu de drag.

Și pe atunci vedeam colegi de-ai mei cum chinuiau o materie pe toate părțile, fără să o înțeleagă, fără să o îndrăgească, doar așa, de gura părinților. Iar acum văd părinți care își toacă la cap copiii dacă îndrăznesc aceștia să ia o notă sub 8. Chiar dacă nota e la desen (ăăă, mă scuzați, educație plastică am vrut să scriu), unde copilu’ n-are pic de talent și chemare… nu e important! ZE-CE să fie, că altfel se supără mami! I-aș da pensula în mână mamei să picteze ea de nota 10!

De ce sufocăm copiii și-i împroșcăm cu atâtea informații? De ce nu-i lăsăm să decidă ce le place și ce nu, ce materie îi atrage și ce materie le provoacă un soi de greață la deschiderea manualului (da, se întâmplă!)?

De ce punem atât de mult accent pe teme și note și nu pe sfera care-l pasionează cu adevărat pe copil și-n care ar putea să exceleze? Nu zice nimeni să eliminăm restul materiilor predate și să-l lăsăm să se axeze doar pe ceea ce-i place. Îi mai dăm posibilitatea să se înscrie și la alte cursuri, cu informații de cultură generală, informații de  bază pe care orice trântea ar trebui să le cunoască. Da, sunt de acord cu asta! Dar de la câteva informații dintr-un anumit domeniu, la a studia în amănunt, obligatoriu, timp de 4 ani de zile, acel domeniu, e o diferență.

Eu abia aștept să devin mamă și să mă duc la ședințele cu părinții. Abia aștept să-mi reproșeze vreun profesor că al meu copil are note mici la materia sa și nu-și dă interesul suficient de mult. Che Guevara a fost „pantaloni scurți”!

Zic, anul acesta, în ghetuțe să găsească copiii mai puțină ciocolată și mai multă înțelegere. Măcar de la Moș Nicolae dacă nu de la părinți și profesori. Căci, la urma urmei, vrem să creștem ființe cu suflet, nu roboței.

sursa foto: shutershock.com

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *