Copilul meu e deștept

Pentru că în viața asta se poate muri de nervi, uneori scrisul salvează vieți.

Deștept? Ei, nu zău. Recunosc că îmi plac prichindeii, atâta timp cât nu sunt ai mei și nu trebuie să îi aduc acasă seara. Unii părinți, pe de altă parte, tind să fie un coșmar pentru oricine este în preajmă copilului lor. Iar aici mă refer la părinții de copii care suferă de diferite grade de impertinență acută netratată. De cele mai multe ori, scuza defilată fără nici o rușine este: „Vezi ce deștept e Bogdănel?”

Nu, dragi părinți, nu văd cât de deștept este Bogdănel. Văd un copil care nu știe ce înseamnă respectul, care crede că orice gogomănie spune e extraordinar de amuzant și surprinzător și căruia rar i s-a spus că „nu are voie” sau nu are dreptate. Lăsat așa, Bogdănel o să ajungă mârlanul pe care îl evităm cu toții și în față căruia zâmbim cu deferență doar să scăpam de el, buricul pământului, și de replicile-i surprinzător de deștepte pe care noi le găsim mediocre și enervante. Și cum de-a lungul anilor indulgența părinților a cam sufocat buna creștere, Bogdănel nu va deveni niciodată bărbatul Bogdan (nu fără terapie), nu va ști cum să cunoască o femeie, cum să o iubească, cum să se comporte în situații sociale, cum să își facă prietenii durabile, sau cum să fie fericit pentru că Bogdănel tot va trăi în universul unde el este cel mai deștept și numai părinții și cei care l-au răsfățat de mic îl “înțeleg” cu adevărat.

Și revin la ideea că părinții de cele mai multe ori sunt de coșmar, nu copiii. Pentru că nimeni nu și-ar crește așa copilul decât dacă ar suferi de un complex teribil de inferioritate, astfel încât propriul copil nu are voie să fie un piticot și să copilărească, ci trebuie să fie „deștept” – să nu vă facă de rușine, așa-i? Sau dimpotrivă, avem situații când piticoții sunt lăsați să se comporte după cum le tună, fără mustrări sau repercursiuni, pentru că părintele n-are destulă încredere în sine cât să îi mai spună și “nu”.

Și uite-așa scrisul salvează vieți. Altfel nu știu ce aș fi făcut când un năzdrăvan mi-a împuns cana- bineînțeles, de carton- de la Starbucks cu un ac. Conștiincioasă, cafeaua s-a și revărsat peste foile din preajmă, de altfel nițel importante, în timp ce năzdrăvanul, să-i zicem Bogdănel, fugea spre mama sperând că nu îl prind. Nu m-a supărat atât de mult Bogdănel, deși am scăpat câteva nesfinte, pentru că înțeleg. Copiii vor încerca ei multe până își învață limitele. Ține de părinți, nu de mine, să distingă între năzbâtii nevinovate și cele care trebuie corectate. Dar reacția mamei care, cu o dispoziție senină și neafectată, mi-a oferit scuza arogantă că “sometimes he’s too smart for his own good”, adică este PREA deștept pentru noi muritorii de rând, chiar m-a deranjat pentru că aud pentru a mia oară scuza asta penibilă.

Nu, duduie care îți lasi copilul să fugă pe sub mese prin Starbucks în timp ce tu comanzi, NU ai un copil prea deștept. Ai un copil creativ și plin de energie care își încearcă norocul și te testează. Să mai zic dacă ai trecut sau nu?

Bine că măcar cei de la Starbucks au cei șapte ani de acasă și mi-au oferit, foarte politicoși, o cană nouă de cafea din partea casei. Deci, după cum ziceam, scrisul salvează vieți.

Sursa foto: en.wikinoticia.com

Articole asemănătoare:

1. Frumos, deștept si stabil financiar
2. Ce sacrificii ai fi în stare să faci pentru copilul tău?
3. Ce faci când vezi aproape zilnic că o mamă își maltratează copilul?
4. Odă fratelui meu … imaginar
5. Românii sunt deștepți!

Tags: aroganta, copii, destept, educatie, Featured, parinti

Category: De’ale Belvei