Povestea mopului – partea a doua
August 28, 2017
machiaj
Ce îi spui fetiței tale despre machiaj și fumusețe?
August 30, 2017

Cea mai bună cafea e acasă

Când vine vremea vacanțelor, de vară sau de iarnă sau de ce mai sunt ele, cu toții ne dorim să plecăm. Visăm la meleaguri superbe, la călătorii, la destinații exotice sau liniștite. Ne facem planuri, rezervări, cu luni înainte. Uneori ideea vacanței apare spontan, fără prea multe planificări.

Nu știu cum e la alții dar la mine gândul la vacanță vine cu câteva imagini mentale: liniște, relaxare, copii jucându-se cu alți copii fără să stea prea mult pe capul meu. Dar cel mai mult îmi place să-mi imaginez cum îmi beau cafeaua alături de soțul meu într-un cadru total diferit de cel de acasă: poate fi cu silueta munților în fundal, poate fi cu plaja însorită alături, poate fi la o terasă exotică cu o muzică în surdină. Uneori îmi imaginez cum mă trezesc dimineața, devreme, când ceilalți încă dorm, mă duc singură la terasă sau poate doar în holul hotelului, savurez cafeaua năpădită de amintiri dintr-o altă viață sau închipuindu-mi că sunt un personaj dintr-o carte. Vizualizez cum intru în vorbă cu oameni la fel de matinali ca mine, le aflu poveștile de viață, trăiesc un crâmpei de poveste.

Visez cu ochii deschiși la diminețile de vacanță, la acea stare de dolce far niente. Las în urmă grijile, bucătăria mea în care haosul domnește la orele matinale cu cei doi copii nerăbdători să le fie satisfăcute nevoile imediate. Nu îmi mai apare în minte întrebarea: cine face azi cafeaua? Sunt doar eu și ceașca de cafea. Licoarea miraculoasă poate lua orice forme doresc. Altcineva o prepară. Eu trebuie doar să o aleg din meniu, să o comand și să îi scriu povestea.

Așa s-a întâmplat și la ultima noastră vacanță, petrecută în munții Vrancei, în localitatea Lepșa. Îmi făcusem de acasă o mulțime de gânduri despre cum îmi voi savura cafeaua în răcoarea dimineții, sau pe balconul camerei, cu o carte în mână, privind din când în când spre munții falnici.

Da, cafeaua am băut-o întra-adevăr privind măreția munților. Dar răcoarea dimineții nu prea am prins-o, preferând să dormim până târziu profitând de somnul copiilor. Pe balconul camerei care era superb străjuit de jardiniere pline cu flori nu am apucat să beau decât câteva sorbituri de cafea într-o dimineață în care m-am simțit rău și soțul a făcut oficiul de chelner. Cartea a rămas uitată în geamantan aproape toată vacanța. Copiii au stat în mare parte din timp lângă mine, în special cel mic care are obiceiul de a-mi împinge ceașca spre gură obligându-mă să o beau cu cea mai mare viteză.

Revenită în bucătăria noastră mi-am dat imediat seama de un lucru: cea mai bună cafea e tot cea de acasă. Îmi era dor de ceașca mea preferată de cafea, de ritualul preparării ei, de felia de pâine cu unt și gem care însoțește uneori licoarea dimineții. Chiar dacă nu zăresc măreția munților, chiar dacă valurile mării nu îmi șoptesc de la depărtare la fereastră, chiar dacă nu îmi zâmbește nici un necunoscut chipeș de la o masă de alături, fiecare ceașcă de cafea e începutul poveștii unei zile. Iar povestea zilei se scrie de fiecare dată altfel. Bucătăria mea nu este o terasă exotică sau barul unui hotel, dar e ACASĂ și e locul în care cafeaua are cea mai bună savoare de pe pământ.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *