Abonează-te prin RSS Feed Vezi fotografii cu Belvele pe Flickr

Category: La job

Cheia succesului – un şut mare, mare
[ 5 ] April 13, 2012

Cheia succesului – un şut mare, mare

Eu când o să fiu mare, toată lumea o să mă admire şi o să am un loc de muncă mai ceva ca o prinţesă. Sau cel puţin aşa visăm toate, până în momentul în care ne lovim de realitate, sau şi mai grav, realitatea se agaţă cu stoicism de noi. Ajungi la o vârstă [...]

Cine a inventat respectul n-a știut în ce se bagă
[ 0 ] April 10, 2012

Cine a inventat respectul n-a știut în ce se bagă

Ne este foarte ușor să vorbim despre el sau să pretindem că îl deținem și îl utilizăm. Unii dintre noi chiar o fac; din fericire, cei mai mulți pe care îi cunosc chiar îl practică. Poate că acesta este motivul pentru care, atunci când dau peste oameni care nu îl au, îmi pierd cumpătul și, [...]

Despre stabilirea priorităților
[ 0 ] April 3, 2012

Despre stabilirea priorităților

Multe lucruri sunt de făcut, timp este puțin și neliniștea provocată de lipsa organizării este foarte mare. Cum rezolvam situația aceasta? Căutăm soluții (în cărți, întrebăm pe alții, ne gândim singuri etc.). Mai jos vă scriu despre una dintre soluțiile găsite zilele trecute. Metoda ABCDE este o metodă de stabilire a priorităților. La prima vedere, [...]

Unora chiar nu le place munca!
[ 1 ] April 2, 2012

Unora chiar nu le place munca!

  Eu am ȋnceput să iau contact cu activităţile din cȃmpul muncii undeva pe la vȃrsta de 16-17 ani. V-am şi povestit de altfel despre perioada aceea şi despre ce joburi trăsnite am tot avut. Deşi ceea ce făceam eu pe atunci nu era un job propriu-zis cu program fix, deadline-uri şi salariu strălucitor, totuşi [...]

Odiseea interviului!
[ 3 ] March 30, 2012

Odiseea interviului!

După cum v-am promis ȋntr-un articol trecut, o să vă povestesc odiseea mea cu interviurile de angajare. Și da, evident, și de aici am avut multe de ȋnvățat. O să fiu mai scurtă de data aceasta și o să vă dau doar câteva din exemplele de “așa nu” pentru interviul de angajare! Și, din nou, [...]

De cealaltă parte a … CV-ului
[ 2 ] March 28, 2012

De cealaltă parte a … CV-ului

Pentru prima dată mă aflu ȋn postura de a face angajări. Și, nu, nu am experiență ȋn domeniul resurselor umane, am doar experiența aplicării de diverse joburi și a multor inteviuri la activ, din perspectiva celui intervievat. Și câteva inteviuri pentru internship-uri pe care le-am oferit. Dar nimic care să mă pregătească pentru experiența de [...]

Toată lumea știe marketing
[ 4 ] March 23, 2012

Toată lumea știe marketing

Există un domeniu pe lumea asta în care toată lumea se pricepe. Oamenii nu se sfiesc să spună “Nu știu, niciodată nu le-am avut cu matematica” sau “Recunosc că nu știu prea multă istorie” sau “Dar ce sunt eu? Expert în fizică cuantică”, însă, când vine vorba despre marketing, fiecare are câte ceva de spus. [...]

Tu unde îți găsești motivarea?
[ 4 ] March 20, 2012

Tu unde îți găsești motivarea?

Știu că suntem toate femei independente, puternice și workaholice. Asta am stabilit deja. Știu că ne place tuturor să ne implicăm în multe activități și iubim ceea ce facem. Totuși, din când în când, ni se mai întâmplă să ne săturăm. Să obosim, să ne plictisim, să ne fie lene și să nu mai avem [...]

Uneori nu mai fac faţă informaţiilor!
[ 2 ] March 15, 2012

Uneori nu mai fac faţă informaţiilor!

„Înfumurarea este o trăsătură a ignoranţilor; un om înţelept este umil pentru că ştie cât de puţin ştie”. Isabel Allende Mă consider un om activ. Îmi place la nebunie domeniul pe care l-am ales pentru a-l studia, mă încântă tot ce se întâmplă profesional în jurul meu, admir faptul că am resursele necesare pentru a-mi [...]

Cum te comporți cu persoanele sensibile?
[ 6 ] March 12, 2012

Cum te comporți cu persoanele sensibile?

Nu vi s-a întâmplat să aveți colegi sau cunoștințe cărora să te adresezi cu chestiuni absolut normale, iar ei să înțeleagă totul pe dos, să o ia personal și eventual să înceapă să plângă? Oameni de ăștia cărora nu le poți spune orice și oricum, care trebuie să le zâmbești frumos și calm, să îi [...]