ceasuri de mana
Știai că femeile au purtat ceasuri de mână înaintea bărbaților?
June 14, 2017
puf
Mă scuzați, v-a căzut niște puf pe papuci!
June 17, 2017

Când uit să râd, mă salvează recunoștința

facebook-feeds

Nu sunt o practicantă ferventă a psihologiei pozitive sau cum doriți să denumiți mania aceasta a oamenilor de a fi mereu optimiști. Cred că suntem oameni, nu roboți și încerc să-mi trăiesc fiecare emoție, pozitivă sau negativă, fără a mă minți că nu simt ceea ce de fapt trăiesc prin toți porii.

Încerc, pe cât se poate, să fiu sinceră și autentică cu cei din jur, mai ales în intimitatea de acasă. Dacă nu poți să te manifești cu cei apropiați, pe umărul cui să mergi să plângi?

Acestea fiind spuse, vă mărturisesc că am avut niște zile grele. Pe scurt, am trăit de vreo câteva săptămâni încoace cu o senzație de înec, de piatră de moară legată de gât. Iar mi se scufundau toate corăbiile și-mi dădeau cu minus toate socotelile.

Nu doresc să-mi găsesc scuze, dar atunci când rămâi mare parte din zi singură cu copilul din dotare, când ești singura responsabilă pentru bunăstarea lui, iar copilul are un anișor și nu știe cum vine aia cu jucatul singur, uneori se întâmplă să și clachezi. Nu vi s-a întâmplat niciodată? Nu? Atunci sunteți eroinele mele.

Și ieri s-a întâmplat ceva care mi-a readus aminte cât de recunoscătoare ar trebui să fiu și cum mă învârteam în cerc în jurul problemelor, nedorind de fapt să găsesc soluții, ci să mă lamentez. Îi povesteam soțului durerile mele de moment, timp în care pur și simplu am izbucnit în lacrimi. Fetița de un an și trei luni se juca prin apropiere, m-a observat că plâng, s-a uitat curioasă la mine, s-a apropiat, m-a luat în brațe și m-a pupat.

Dincolo de faptul că a fost cea mai pură și plină de dragoste necondiționată îmbrățișare primită vreodată, am realizat că totuși fac eu ceva bine ca mamă, facem noi ceva bine ca părinți. Și apoi filmul din capul meu a început să se deruleze altfel.

M-am uitat la soț și la fetiță și mi-am dat seama cât sunt de recunoscătoare că sunt amândoi sănătoși și că îmi sunt alături.

M-am uitat la burtica din dotare și am trimis un gând bun bebelușului ce urmează să se nască. Deși un pic mai dificilă ca prima sarcină, totuși nu pot spune că am suferit prea mult nici acum.

M-am uitat în jur și am realizat că îmi place casa mea dezordonată, prăfuită, cu jucării și haine de copil peste tot.

M-am uitat pe fereastră și am văzut soare afară și m-am bucurat că e cald și e vară.

M-am uitat în bibliotecă și am zărit volumul al cărei coautoare sunt.

Motive să mă plâng? Găsesc, dacă le caut. Viața are modalitățile ei de a te trânti la pământ în fel și chip, însă important e să te și ridici. Sună a clișeu, știu, dar e atât de ușor să te scalzi în zeama călduță a invidiei ori a dezamăgirilor de tot felul și să uiți de lucrurile cu adevărat faine din viața ta.

Așa că, vă invit să faceți exerciții de recunoștință ori de câte ori se întâmplă să vă împiedicați. La mine a funcționat. M-am trezit cu zâmbetul pe buze!

Sursa foto: facebook.com/scarymommyitspersonal

Share
Carmen Păun
Carmen Păun
Sunt o femeie abia ieșită din adolescență și care încă învață care e treaba cu viața de adult. Deși uneori pot părea agitată sau nerăbdătoare, să știți că sunt foarte prietenoasă și îmi place să râd cu poftă, din tot sufletul, cu gura până la urechi. Sunt proaspătă soție și mamă de fetiță frumoasă foc (încă mai am de învățat cum vine asta), fiică, soră și am o pisică obraznică pe care o ador.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *