De ce aleargă românii după bani, dar nu știu să-i facă?
August 7, 2017
Recunoștință pentru eșecurile mele sentimentale
August 8, 2017

Când suni și vorbești cu Răzvan

Am format numărul nerăbdătoare. Am ascultat cum sună  telefonul și am tresărit când i-am auzit vocea. ”Sunt Răzvan”, a zis, iar eu am tăbărât pe el cu toată pasiunea.

Nu, nu e vorba despre pasiunea carnală pe care o stârnește un Adam într-o Evă, ci de pasiunea feroce pe care o stărnește un service auto într-o mamă forțată să renunțe la mașină pentru câteva zile. Dar să vă povestesc.

Povestea începe acum câteva săptămâni când un tătic atent la copilaș mai mult decât la drum s-a sprijinit cu mașina lui în mașina mea, de unde a rezultat o bară din spate crăpată. Mergem regulamentar la asigurator care mă trimite la service să-mi înlocuiesc bara. Service-ul mă programează peste x săptămâni pentru că trebuie să comande bara de la producător. În ziua stabilită, trimit soțul cu mașina la service, iar el mă anunță nedumerit că reparația va dura de marți până vineri.

”Ce naiba!!”, strig la soțul meu. ”Și nu le-ai zis nimic?!”

Soțul meu e un drăguț și un împăciuitor (căci altfel nu am fi făcut casă bună) și îmi spune că nu depinde de el. Asta i-au spus, dar dacă vreau să aflu detalii să sun eu pentru că el are ședințe toată ziua (cum să nu!).

După o săptămână plină de momente emoționale puternice, după două drumuri a câte 10 ore în mașină cu trei copii și după o furtună care mi-a băgat apă în casă, un domn de la service era persoana ideală cu care să mă cert. Chiar îmi imaginam cum o să se scuze la început, apoi o să ridice vocea enervat de insistențele mele, apoi o să-mi spună fie să-mi iau mașina și să mă descurc singură, fie că sunt nebună și să-mi închidă telefonul în nas. Ceea ce mi-ar fi confirmat că sunt nebună și ghinionistă, că problemele mele nu sunt importante pentru ceilalți și că lumea e rea.

Formez numărul nerăbdătoare. Ascult cum sună telefonul și tresar când îi aud vocea. ”Sunt Răzvan”, zice, iar eu dau drumul nervilor. ”Cum se poate așa ceva?? Cum să dureze atât?? Eu ce fac fără mașină?? Pentru ce m-ați programat acum dacă nu v-ați asigurat că puteți face treaba în timp util? Dacă îmi spuneați din timp că durează atât îmi luam și eu măsurile necesare!!” Cum?? De ce?? Etc.

Spre totala mea surprindere, Răzvan mă încuviințează în tot ce zic. ”Aveți dreptate. Suntem foarte aglomerați, dar aveți dreptate. Eu sunt recepționerul, nu știu de ce v-au programat acum. Am zis vineri ca să ne luăm o marjă de eroare. Cred că putem rezolva mai repede.” Și o ține așa, calm și empatic până când îmi dau seama: ”Tu ești recepționerul. Îți iei palmele de la toți, dar nu depinde de tine să rezolvi problemele. Îmi pare rău că am țipat la tine. Te rog ține-mă la curent cu evoluția lucrării. Mulțumesc pentru că mi-ai depășit așteptările!”

Ce a făcut și ce nu Răzvan, de cine a depins sau dacă a contat că am țipat la el că eu am trei copii și nu am cu ce mă deplasa cât ei îmi țin mașina în service, nu știu. Cert este că a doua zi mă sună același Răzvan și îmi spune că mașina e gata și pot veni să o iau.

Sunt mândră că am țipat la el. Nu pentru că e frumos ce am făcut, ci pentru că e dreptul meu și merită să mi-l apăr. Nu mi-a plăcut niciodată nedreptatea, dar abia de curând am avut curajul să mă și apăr pe mine în fața ei. Sunt mândră de Răzvan că a avut puterea, răbdarea și calmul necesare pentru a face față unei mamei frustrate de cotidianul vieții. Ar trebui să existe mai mulți recepționeri de acest fel, care își cunosc rolul și îl joacă perfect. Dacă e talent înnăscut, îl felicit, iar dacă e școlit cu atât mai mult îl admir. Mi-ar trebui și mie niște lecții despre cum să rămân calmă în relația cu copiii mei. Dar despre asta, altădată.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *