Cafeaua de alături

Istorioara de față s-a petrecut vara trecută când eram acasă în Iași, în concediu. Spuneam povești pe terasa unei cafenele împreună cu soțul meu, și treptat am ajuns captivați de o discuție purtată în spatele meu, de un bărbat și o femeie care stăteau și ei la un espresso ca doi amici.

Nu că poveștile noastre erau mai puțin interesante, dar nu am mai auzit doi oameni vorbind precum vorbeau ei de foarte multă vreme. Discuția s-a învârtit în principal în jurul ultimelor cărți citite, câteva din ele le citisem și eu, dar felul drăgăstos în care vorbeau de personaje ca și cum le-ar fi cunoscut m-a acaparat. Au început să discute colecția de povestiri scurte a unei autoare chineze. Ei i-a plăcut, el parcă își amintește vag că a citit-o. Ea îi explică stilul original în care era spusă fiecare poveste și care face personajele să pară mai umane. El își amintește brusc de carte, iar de aici a început partea mea preferată. Au povestit de, cred eu, mai toate personajele din colecția de povestiri, ce impresie le-au lăsat, cu ce le-ar putea compara în literatură și în viață reală, ce își mai aduc aminte de autoare, și cum că și ei au întâlnit așa oameni la un moment dat sau poate chiar ei au avut sclipirile din personajele povestirilor.

Cei doi deja făceau schimb de cărți repede pentru că amândoi erau în pauză de prânz și birourile îi așteptau, când soțul meu, ghicind că am fost prinsă de conversația lor, mă întreabă curios ce-am aflat de la “cafeaua de alături”. După ce i-am povestit, i-am spus că ce mi-a atras atenția în mod deosebit a fost felul cum vorbeau de ei. S-au referit la ei înșiși că fiind ciudați, iar ea i-a mulțumit lui că are răbdare să stea de vorba câte-n lună și în stele despre cărți, că nu prea are cu cine să facă asta. El a confirmat că și el rar mai vorbește de cărțile care le citește pentru că muncește și seara de acasă și e ocupat. Și-au spus amândoi, râzând, că poate sunt ultimii ciudați care mai citesc cărți și n-au Kindle și au stabilit veseli să se întâlnească din nou când termină cărțile noi.

Nu m-am întors să îi privesc, dar știam că la “cafeaua de alaturi” sunt doi oameni foarte frumoși, care în ciuda greutăților cu care se confruntă, își găsesc o oră grăbită din zi să vorbească de frumosul din alții. Superb!

Voi ce ați mai auzit de la “cafeaua de alături”?

Sursa foto: amyluckynumber13.blogspot.com

Articole asemănătoare:

1. Mi-am aflat viitorul!
2. Chintă royală
3. Îmi iubesc cărţile!
4. Voi credeţi în poveşti?
5. Pe hârtie sau pe IPod?

Tags: cafea, Cărți, Featured, iasi, povesti, Romania, străini

Category: De’ale Belvei