Bunul rămas

Știam că nu sunt bună la despărțiri. Nu cred să fi avut vreodată o atitudine adecvată în ceea ce privește bunul rămas. Ori vorbeam prea mult, ori prea puțin, ori deloc, ori îmbrațisările mi-erau reci, tremurânde sau lungi.

Am fost avertizată-n urmă cu săptămâni bune că-i prilej de-a spune „Pleci. Îmi va fi dor de tine.”; n-am ținut cont. De-atunci și până acum e doar vina timpului; el mi-a creat iluzia că zilele nu se derulează cu rapiditate.

Încă refuz să mă gândesc la:
-          ce fac cu spațiul rămas
-          cu cine vizionez seriale
-          cu cine împart bolul de popcorn
-          cu cine râd prostește și mult
-          de la cine împrumut oja neagră
-          cu cine merg și mă-ntorc de la job&party-uri
-          cu cine adorm ușor și mă trezesc greu
-         de la cine mă hrănesc cu preparate delicioase, cu zâmbet, cu speranță, cu acuratețea sufletului, a gândurilor și-a faptelor

Știu c-ai înhățat o parte din mine. Nu-i bai, păstreaz-o. Acordă-i nițică atenție, căci te prețuiește dureros de mult.

Cu dor și cu ochii în lacrimi, prin ploaie, am pășit spre casă. Regret că n-am mai stat încă 5 minute. Cine știe, poate reușeam să-mi iau rămas bun.

Drum bun, draga mea dragă. Prea MULT, prea FRUMOS, prea PERMANENT să-ți fie totul.

Sursă foto: firstcovers.com

 

Articole asemănătoare:

1. Cine a furat … bunul simț?
2. Cine sunt fetele rele?
3. Cunoaşte-te pe tine însuţi!
4. De ce e bine să stai pe Facebook
5. Cinematografia românească priveşte înapoi cu nostalgie

Tags: despartire, dor, Featured, imbratisare, ramas bun

Category: De’ale Belvei