Abonează-te prin RSS Feed Vezi fotografii cu Belvele pe Flickr

Ines Prodan

”Nimic, nici măcar toate armatele din lume, nu ar putea opri o idee al cărei timp a sosit.” (V. Hugo). Este unul din citatele după care mă ghidez și, totodată, marea mea problemă: câteodată, de cele mai multe ori adică, ideile vin multe, repede și sunt de nerefuzat.

Mă implic cu pasiune în tot ceea ce mi se pare frumos și iau o mare parte din decizii rapid, fără a sta prea mult pe gânduri. Sunt veselă, colorată, ironică și am foarte multe de spus despre mine.

Sunt un fel de furnică în variantă uriașă. Unii au găsit un sinonim mai puțin simpatic; se numește ”workaholică”. Eu rămân la ”furnică în variantă uriașă”. Am trei joburi (unul aici, unul aici și unul aici) și nu aș putea să spun care dintre ele îmi place mai mult.

Miercurea merg la ODO, vinerea la cineforum și sâmbăta la cinema. Citesc în fiecare seară și adorm la orice film, de orice tip, atât timp cât stau în pat. Îmi place Frederic Beigbeder, chiar dacă unii susțin că este prea scump și prea lipsit de sens, și am un carnețel cu citate din cărțile lui.

Și, dacă tot suntem la capitolul citate, mai am unul despre care mi se tot spune că mi se potrivește: ”People will forget what you did and people will forget what you said, but people will never forget how you made them feel. That simple fact will bring them back to you.” (David Aaker)