Când am descoperit în 5 minute cât de mult m-am schimbat într-un an
August 6, 2017
Când suni și vorbești cu Răzvan
August 7, 2017

De ce aleargă românii după bani, dar nu știu să-i facă?

Care e prima vorbă despre bani care îți vine în minte chiar acum? Hai, gândește-te câteva secunde și ține-o minte puțintel! Poate fi un citat, poate fi un cuvânt, poate fi o experiență personală care ține de bani. Uite, de exemplu, eu, când zic bani, mă gândesc la tata. Și nu, stai liniștită, tata nu e vreun mahăr care întoarce banii cu lopata! Însă tata e omul care m-a bătut la cap de mică să… fac bani. Totul se învârtea în jurul banilor, toată viața mea se derula în alergarea nebună după bani. De ce? Pentru că tata avea impresia că dacă nu ai bani, nu poți să faci nimic pe lumea asta.

Cu timpul am crescut și eu și am înțeles că nu banii sunt totul, că mai importante (pentru unii) sunt educația, dezvoltarea personală, omenia, timpul petrecut în familie, zâmbetele sincere, faptele bune, lucrurile simple și micile bucurii ale vieții. Și când ai habar de educație financiară, lucrurile astea vin de la sine. Bine, nu o să-l pot convinge niciodată pe tata de așa ceva și, sincer, nici nu țin musai, pentru că tot de-a lungul timpului am înțeles că fiecare om are convingerile și prioritățile sale, mai ales când vine vorba de generații diferite.

Și dacă tot am ajuns la generații diferite, lasă-mă să îmi aduc aminte un pic de perioada petrecută la bunici și de cum se vedea pe atunci și mai ales acolo toată treaba asta cu banii. Atunci am învățat cele mai amuzante superstiții despre bani, dar și cele mai creative locuri de pus banii „la ciorap”. Au bunicii niște strategii de economisit banii, de zici că doar după ce treci de o anumită vârstă poți să treci la nivelul ăsta al jocului cu banii!

Superstițiile? Nu cred în ele, dar mă amuză de fiecare dată, chiar dacă mă strângeau în spate și mă făceau să mă gândesc de două ori la ele când eram copil. Ce să zic… ar fi minunat dacă ar funcționa să îți pui bani la sutien în noaptea de Revelion, apoi să te aștepți tot anul să cadă banii din cer sau cel puțin să fie cumva mai mulți și mai ușor de obținut. Dar lucrurile nu stau chiar așa! Ce să mai? Nu stau deloc așa!

Și uite așa ajungem la educația financiară de care mă tot plâng eu că ne lipsește nouă, românilor, încă din școală. Pentru că nu ne-a spus nimeni ce e aia educație financiară, cum să ne gestionăm banii și ce naiba înseamnă antreprenoriat. În schimb, ne-au învățat toți să scuipăm în sân și să facem trei pași înapoi, dacă trece vreo mâță neagră prin fața noastră. Ce e ăla cont bancar? Nu știu, maică, dar să nu faci niciodată cadou un portofel gol cuiva, că e ghinion, maică! Ce e ăla credit de nevoi personale? O fi vreun OZN, ceva, maică! Plan financiar?! Deja vorbim, clar, de filme străine! Mult prea străine!

Recunosc că toată treaba asta și-a lăsat amprenta puternic și asupra mea. Am ajuns la peste 30 de ani să fug de tot ce înseamnă situație financiară, pentru că nu mi-a fost explicată cum trebuie, pentru că nu am învățat să o folosesc corect, pentru că am văzut în jurul meu atitudini ca acelea de mai sus și pentru că am auzit tot timpul că trebuie să fac bani, dar nu am știut niciodată cum să-i gestionez. E ca Like-urile de pe Facebook sau ca traficul de pe blog, folosite incorect. Poate fi chiar simplu să strângi un număr mare de Like-uri sau un trafic enorm pe blog. Dar ce faci cu ele de acolo? Cum le gestionezi corect și cu cap pe termen lung?

Poate vor învăța mai bine copiii noștri despre cum stă treaba cu banii și cu educația financiară, mai ales că vor avea la dispoziție aplicații mobile și instrumente importante de fintech, cum sunt cele de la instituții ca Ferratum, care există deja pe piața internațională. Numai sper să nu afle informațiile astea din manualul de sport sau din cel de dirigenție, dacă înțelegi ce vreau să zic!

Apropos, voi ce repercusiuni de la bani aveți din copilărie și cum vă învățați copiii, la rândul vostru, care-i treaba cu banii? Ah, și, bineînțeles, nu uitați să îmi scrieți ce v-am întrebat la începutul articolului!

Foto: giphy.com

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericită, care își trăiește viața din plin, cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR, iar ca pasiuni bifez cu mare plăcere scrisul și cititul.

1 Comment

  1. Uite, si eu am chestia asta cu educatia financiara: ca ne lipseste, ca si nici mie nu-mi prisoseste si ca am credinta ca e bine de “predat” cumva, copiilor, inca de mici. Imediat ce depasesti treaba cu “banul este ochiul dracului” sau ca “banii te strica” sau reprezinta scop in sine, eu zic (ca) te-ai desteptat deja pe jumatate! Pentru mai mult, ia de citeste si vezi la altii mai avuti si titrati in domeniu decat tine. Ca iese pana la urma, parol!
    Multumesc pentru articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *