Astăzi mă joc de-a … patinatul!
N-am încercat de foarte multe ori să patinez, însă întâmplarea a făcut să am un noroc chior exact prima dată când am fost la un patinoar: se anunţase în ultimul moment că acesta va fi deschis în ziua respectivă, cu toate că, în mod normal, trebuia să fie închis!
Dată fiind această situaţie, nu foarte multă lume era la curent cu faptul că patinoarul era deschis. Prin urmare, a fost ceva lume, însă destul de puţină – numărul ideal de persoane prezente pentru o începătoare ca mine.
Aşa se face că, deşi am stat lipită de bara de pe margine pentru câteva minute bune, am reuşit să intru în ritm destul de repede. Nu singură, bineînţeles, însă ţinută de mână mă descurcam de minune! N-am căzut deloc, probabil şi datorită faptului că ştiam să merg pe role.
De atunci am mai fost de câteva ori la patinoar – uneori a fost mai aglomerat, alteori mai puţin. De ceva timp, însă, am cam uitat de acest mod de distracţie şi mi s-a făcut destul de dor, mai ales că văd destul de des oameni patinând într-unul dintre centrele comerciale pe unde trec destul de des.
Aşadar, s-a decis, astăzi mă răsfăţ la patinoar! Nu ştiu cât de bine am să reuşesc eu să patinez, dar în cel mai rău caz, mă voi jucă de-a patinatul şi … mă voi distra cum ştiu eu mai bine! Cine mai merge cu mine?
Sursa foto : wirednewyork.com
Articole asemănătoare:
- Azi merg la patinoar
- Astăzi merg cu metroul
- Astăzi mă reapuc de sport
- Astăzi mă întorc la bloguri
- Astăzi merg la teatru
Category: Răsfățul zilei































Știe cineva dacă avem unde patina în Iași?
Pe stradă, Ana
)
Cel mai bun patinoar e pe strada. Si e gratis! Doar ca e mai dificil sa gasesti o zona buna, fara gropi!
)