Andreea Miclici: ”Detaliile sunt cele care mă seduc”

Eu sunt de părere că bărbatul cu cea mai bună voce din România este, fără nici o îndoială, Horia Brenciu. Îl ascult cu cea mai mare plăcere și sunt absolut topită după melodiile și după vocea lui. Știam că are un band, însă nu i-am dat niciodată prea mare importanță, deoarece, vorba aia, Horia e starul. Asta până când Horia Brenciu a venit cu bandul lui la Iași, într-un concert în Dublin Pub. Atunci mi-am dat seama că, de fapt, în spatele lui Horia stau o mulțime de oameni frumoși, talentați și cu voci senzaționale. Așa am descoperit-o pe Andreea Miclici, singura femeie din band-ul lui Horia, de altfel și cea care îi scrie textele. Am rămas mută de uimire când am văzut într-o singură femeie atâta frumusețe, talent și umor. Așa că astăzi, vreau să vă fac și vouă cunoștință cu una dintre cele mai talentate și mai frumoase femei ale industriei muzicale românești – Andreea Miclici.

Ce făcea Andreea Miclici înainte de a lucra cu Horia Brenciu? Cum a început colaborarea cu Horia și cum s-a schimbat viața ta de atunci?

Colaborarea mea cu Horia Brenciu a început în urmă cu aproximativ 3 ani, în 2008, când am făcut parte din echipa care a lucrat la primul său album “35″. Îl cunoșteam pe Horia, mai colaborasem și înainte, însă doar ocazional, într-o perioadă în care eu plecam des din țară pentru a-mi onora contractele pe care le aveam în străinătate. Am cântat în străinătate multă vreme, însă, în 2008 m-am decis să rămîn colaboratoare permanentă în proiectul Horia Brenciu. A fost un moment important, eu consider că am făcut o alegere inspirată și corectă.

Primul album a fost un succes, a avut priză la public, ne-a asigurat un target, a deschis noi perspective, apoi a urmat al doilea album, care ne-a plasat la un nivel confortabil pe piața muzicală din România și ne-a confirmat continuitatea. Horia Brenciu e un entertainer, ideile lui de spectacol implică mult dinamism, multă energie, implică provocare, implică o continuă evoluție și autodepășire a noastră, ca artiști. Eu personal consider un privilegiu faptul că sunt pe scenă în spectacolele marca Horia Brenciu.

Ce pasiuni are femeia Andreea Miclici și cât de mult timp are să și le pună în practică? Belva merge pe principiul “Acordă-ți măcar un răsfăț zilnic!”. Tu reușești acest lucru?

Să știi că sunt de acord cu voi. Fiecare femeie ar trebui să încerce să se răsfețe un pic, în fiecare zi. Că asta pentru unele dintre noi înseamnă vizite la spa-uri ori la saloane de cosmetica, ori plimbări în natură, ori shopping, ori a ieși în cluburi, ori a viziona un film, sau un spectacol de teatru, sau a citi o carte, depinde în ce anume își găsește fiecare răsfățul, ce anume te relaxează. Și eu mă răsfăț în multe moduri dintre cele pe care le-am enumerat mai sus, însă uneori găsesc suficientă satisfacție în activitățile mele, în lucruri pe care le fac în intimitatea apartamentului meu. Sunt mulțumită dacă reușesc să fac fiecare zi să conteze. Iar în a reuși acest lucru mă ajută chiar pasiunile mele – muzica (ascult muzică, multă muzică, și fiecare emoție pe care muzica mă face să o simt e un eveniment, e un moment de răsfăț) și scrisul (îmi place să scriu, simt că mă eliberez astfel, simt că, scriind, mă exprim pe mine însămi aproximativ în aceeași măsură în care o fac și cântând). Sunt două pasiuni serioase, mari, suficient de puternice și de generoase încât să mă simt o răsfățată în fiecare zi a vieții mele.

Însă, a propos de răsfăț, vreau neapărat să le recomand cititoarelor revistei Belva o carte care pe mine m-a impresionat, o carte apărută recent la noi, SCRISORI CĂTRE RITA se numește și aparține unui autor român cunoscut (deși cartea apare sub pseudonimul KAOS MOON), e vorba de Ștefan Caraman. E o carte care a avut o mare priză la publicul cititor feminin, din câte am auzit (pentru că eram curioasă dacă numai eu rezonez la tipul acela de lectură). E o carte excepțională. Am citit-o și apoi recitit-o, de fiecare dată cu aceeași plăcere. V-o recomand cu căldură. Și vă mai dau un pont – o puteți procura și primi cu o dedicație scrisă cu multă dragoste, pentru fiecare dintre voi, comandând-o chiar direct de la autor (un scriitor care ține legătura cu cititorii săi). Deci, pentru “Scrisori către Rita” cu dedicație, scrieți la adresa kaos.moon@yahoo.com.

Să revenim la prima ta pasiune. Ai modele în muzică?

Sigur că am modele în muzică. Muzica e plină de modele. Sunt atâtea vârfuri, atâția artiști valoroși, care pur și simplu te copleșesc ascultându-i, care îți atrag atenția și te impresionează, capabili să creeze stari, să inspire, să transmită mesaje prin muzică. Însă, dacă aș începe să-i enumăr, lista ar fi prea lungă.

Sunt fermecată de cantautori, de creativitate, de artiștii vizionari sau formațiile a căror muzică rezistă peste ani și generații, de vocile cu personalitate, de artiștii care reușesc să se reinventeze. Pe mine, detaliile sunt cele care mă seduc – un vers care mă surprinde, o succesiune armonică la care vibrez, accentele de dramatism, sclipirile în orchestrație, un solo inspirat, emoția unei interpretări, inflexiunile sau sensibilitatea unei voci.

Ascult orice gen muzical, mă răsfăț cu muzica anilor ‘80, mă regasesc în perioada flower power, mă relaxez pe jazz-ul anilor ‘40, dar mă și updatez zilnic la noile tendințe, sound-uri etc. E necesar să fiu la curent cu tot ce e nou. Bineînțeles că sunt mult mai sensibilă la unele genuri decât la altele, bineînțeles că am genuri pe care le prefer și de care sunt atașată. Îmi place muzica rock, acel rock melodic, îmi place să ascult jazz, îmi place și pop. Cel mai mult admir artiștii europeni, în special pe cei britanici, dar îmi plac și produsele suedeze și finlandeze deopotrivă. Europenii îmi par mai intimi, mai cizelați, mai atenți, mai artiști…

Care este cel mai puternic sentiment al tău atunci când ești pe scenă?

Când sunt pe scenă simt că am sens, simt că merit să fiu acolo pentru că am un dar, un talent, și simt că fac acest lucru pentru că mă pricep să-l fac. Acolo e locul meu deocamdată și, chiar dacă o să spun un clișeu, cântărește enorm în balanța meserie-recunoaștere faptul că faci ce-ți place. De fapt … cu toții ar trebui să ne alegem meseriile pe criteriul ăsta, așa ar fi normal.

Ca să o spun într-un mod mai direct, când sunt pe scenă sunt EU și mă simt atât de bine încât asta face toată treaba, de la sine.

Cum arată o zi din viața Andreei Miclici?

Într-o zi e posibil să avem 2-3 concerte, în alta să avem repetiție, o alta să ne-o petrecem în bus, în drum spre Timișoara sau Iași … de fapt astea sunt constantele. Astea se repetă. Altfel, nici o zi nu seamănă cu alta. Programul diferă, oamenii pe care îi întâlnesc sunt mereu alții, locurile în care cânt se schimbă. E obositor dar e frumos, e viața de artist pe care mi-am dorit-o.

Povestește-ne un pic despre familia ta și spune-ne cum reușești să păstrezi echilibrul între carieră și familie.

În general, a fi cântăreață, a lipsi mult timp de acasă, a avea o meserie în care te expui public, poate constitui o problemă într-o relație de cuplu; e o activitate ce necesită multă înțelegere din partea partenerului de viață, a familiei în general. Nu este însă și cazul meu; eu am fost o norocoasă, problema echilibrului între carieră și familie a fost rezolvată demult, bărbatul care e lânga mine având aceeași meserie ca și mine. Suntem împreună tot timpul, noi ne echilibrăm unul pe celălalt, mereu, din mers.

Ce visa să devină Andreea Miclici când era mică?

Când eram mică, toată ziua cântam. Niciodată nu m-am imaginat făcând altceva. Astfel că a trebuit să-mi urmez visul, cu orice preț.

În ce domeniu ai făcut studiile?

În nici un caz în domeniul în care activez … am terminat un liceu teoretic de matematică-fizică, apoi am început o Facultate de Drept, pe care însă n-am absolvit-o, am abandonat-o mai târziu, fără regrete, în favoarea unor contracte în străinătate, în favoarea ocaziei de a cânta. Prioritatea mea a fost tot timpul muzica, însă pentru că am crescut în vremuri în care a cânta nu era considerată o meserie serioasă, am fost orientată de către parinți către tot felul de alte școli.

Cum a început “meseria de textier” pentru tine? De unde vin ideile pentru texte?

E bine că ai pus ghilimelele, fiindcă eu nu aș numi-o încă “meserie” . Mie mi se pare prea devreme ca s-o numesc așa. Nu trăiesc din asta și apoi e ceva ce fac sporadic. Am început în ziua în care o piesă m-a inspirat să povestesc ceva pe acordurile ei. Ideile vin din imaginație, din experiențe pe care le-am trăit (sau nu …), din propriile liniști sau neliniști. Textele mele sunt eu, așa cum e și firesc. Altfel n-ar fi credibile, altfel nu cred că ar avea vreo forță. Eu doar astfel lucrez.

Întotdeauna am fost curioasă cum se compun textele pentru melodii: faci mai întâi textul și apoi vine melodia, sau invers? Ai în minte un anumit interpret atunci când compui un text? (în afară de Horia, bineînțeles). Cu ce artiști mai colaborezi?

În cazul meu, de fiecare dată a fost întâi melodia și apoi textul. Însă nu e o regulă într-un proces de creare a unei piese ce însumează text și melodie, se pot valorifica și textul printr-o melodie pe care o inspiră ulterior, și melodia, în același mod. Când fac un text, în primul rând încerc să descifrez ce fel de atmosferă cere melodia, atmosferă pe care apoi caut s-o exprim în cuvintele potrivite, într-un mesaj cât mai corect. Îmi e de folos să știu și cine va fi interpretul, ca să mă pot adresa și personalității acestuia. Cred că asta răspunde și la întrebarea “ce interpret am în minte atunci când compun un text” – am în minte interpretul care va canta piesa respectivă, de fapt vocea acestuia. Până acum am avut colaborări ca textier atât cu Horia Brenciu, la cele două albume pe care le-a lansat, cât și cu artiști mai puțin cunoscuți. Fac texte oricui îmi solicită, cu condiția ca piesa să mă inspire. Am început de curând o colaborare cu Direcția 5 pentru viitorul lor album.

Care este melodia preferată din cele al cărui text a fost compus de tine?

Mă pui acum să aleg, iar eu nu știu pe ce criterii s-o fac … Am să mă refer numai la melodiile compuse pentru Horia Brenciu, fiindcă ele sunt cele mai cunoscute publicului. Sunt compozițiile lui Cristian Crețu, un muzician și un compozitor inspirat, pe a cărui muzică îmi face plăcere și în același timp îmi vine foarte firesc să fac texte. Îmi plac “Vino”, “Septembrie, Luni”, “Ultimul Dans”, “Paris”, “Lucruri Simple” … îmi plac mai multe.

Cum e să fii singura femeie dintr-un band numai cu bărbați? Ești răsfățata lor, sau îți fac “zile fripte”?

Nu am fost tot timpul singura femeie în HB Orchestra, am avut și colege. Suntem însă o gașcă ok, omogenă, în primul rând suntem prieteni, ne cunoaștem suficient de bine încât să fim toleranți unul cu celălalt, băieții au fost tot timpul respectuoși cu mine, sunt haioși, mă fac să râd, pot să spun chiar că mă și răsfață fiind atenți, suntem ca într-o familie. Există și perioade în care stau numai cu ei, zile la rând, atunci când plecăm în țară cu concerte. Și … știi? … am momente când parcă aș vrea să mai aud și o voce de femeie, să văd o unghie dată cu ojă, un ruj pe buze, un pantof cu toc care să nu fie al meu (n.r. râde) dar sunt perfect adaptată să funcționez într-o orchestră formată numai din bărbați.

Care este părerea ta despre industria muzicală actuală și, mai ales, despre toate ”fetițele sexy” care se lansează acum în muzică?

Nu-i nimic rău în a fi o fetiță sexy. E frumos. Însă atunci când știi foarte bine cum se face o piesă, observi imediat unde a fost depus efort, unde e vorba de inspirație și unde nu, unde e talent și unde lipsește cu desăvârșire, unde e profesionalism și unde e amatorism. Eu sunt selectivă și pretențioasă când vine vorba de muzica. Foarte pretențioasă. Prețuiesc valoarea, mă înclin în fața talentului, îmi scot pălăria în fața experienței de scenă, mă impresionează performanța. Astfel că despre fetițele sexy la care te referi … ți-am spus, sunt frumoase, sunt ok, sunt convinsă că au și un public-țintă, însă eu mai mult … n-am ce să comentez referitor la ele.

Cât despre industria muzicală actuală, ea are și părți bune și produse reușite. Poate că e axată mult mai mult pe comercial decât era altadată, poate că se încearcă impunerea unui alt tip de mesaj, poate că se promovează un tip cumva kitschos de star, de idol, însă … probabil oferta corespunde cererii, iar produsele se pliază pe gusturile acestei generații. Avem industria muzicală pe care o merităm.

Nu te deranjează când uneori Horia acaparează toată atenția? Te-ai gândit vreodată să ai o carieră solo? Unde vezi numele Andreea Miclici peste cel puțin 10 ani?

În ideea unei cariere, a unei recunoașteri, încă mai cânt. Însă, fabricarea unui nume, a unui brand, e extrem de dificilă și costisitoare de asemenea. Tot ce pot să spun e că înca nu renunț. În prezent lucrez la piese, când vor fi gata și vor alcătui un album, abia atunci îmi voi putea considera șansele. Am speranța că numele meu se va afla, mai devreme sau mai târziu, pe coperta unui album. Iar peste 10 ani … poate pe o carte bună, cine știe? Poate …

Nu mă deranjează absolut deloc că Horia acaparează atenția. Proiectul din care fac parte se numește Horia Brenciu, iar eu nu pot fi decât onorată să fac parte din Horia Brenciu Orchestra. Cum ar fi să mă deranjeze? Hihi … Ar fi un nonsens, Horia chiar trebuie să acapareze toată atenția, în permanență.

Spuneai că ești o adevarată fashionistă. Cine îți creează hainele pentru spectacole? Apari de mai multe ori cu aceeași creație?

Îmi respect meseria, iar imaginea e parte din ea. Când mă urc pe scenă, trebuie să mă simt bine nu numai în pielea mea, ci și în hainele mele. Astfel că investesc mult în haine. Nu mi-e comod să apar de mai multe ori cu aceeași ținută, deci nu o fac. Hainele și sfaturile le primesc de la stiliștii Adriana Popa si Ludmila Corlățeanu. Cu ele mă sfătuiesc, ele mai creează pentru mine. Însă merg la shopping des și îmi cumpăr haine și din magazine. Shopping-ul mă înveselește, mă calmează. E una din bucuriile mele. Când mă întorc acasă cu rochițe și pantofi, parcă problemele sunt mai mici.

Din câte am văzut, ești o femeie mereu zâmbitoare, plină de umor și de bună dispoziție. Ai vreun secret pe care să poți să îl împărtășești cu noi?

Hihi … îmi spunea cineva că secretele sunt făcute ca eventual să fie spuse cuiva, De preferat cui trebuie! Vă voi împărtăși, de data asta, secretul zâmbetului meu: abia aștept să mă facă ceva să zâmbesc și nu pierd nici o ocazie, mă agăț de ea și profit. Râd ușor fiindcă ador să rad, o fac natural, uneori chiar și in ciuda unei tristeți, sau mai ales in ciuda ei!

Ce face o femeie fericită? Ce te face pe tine fericită?

Eu pot fi imediat fericită, nu-mi trebuie mult. La fel de repede și de ușor mă pot și întrista. Sunt credincioasă propriei mele emotivități; sunt, după caz, când victimă, când privilegiată sensibilității mele exagerate.

Chiar nu știu ce le face pe alte femei fericite, însă eu, la intrebarea ta, am un răspuns simplu – afecțiunea. Deși nevoia de afectiune e atât de comună femeilor, poate la mine e un pic mai accentuată, mai pronunțată … pe mine trebuie să mă mângâi și să mă alinți, să mă ții în brațe, sunt zodia taur – trebuie să-mi cauți în coarne (cum se spune), să-mi vorbești frumos, să-mi oferi confort sufletesc, să ai grijă de mine … îmi place, îmi face bine ca nimic altceva. Am fost o norocoasă din punctul ăsta de vedere, am avut și am parte de multă afecțiune.

Cum este bărbatul perfect pentru Andreea Miclici?

Nimeni nu-i perfect. Însa e normal ca atunci când iubești pe cineva să-i vezi mai degrabă calitățile, să-l vezi cel mai frumos și cel mai deștept și cel mai cel. Imaginea se află în ochii celui care privește. Sunt totuși câteva lucruri pe care eu le admir la un bărbat, care mă cuceresc, pe care eu le caut la un bărbat: curajul, inteligența, simțul umorului, capacitatea de a mă impresiona cu ceva, intenția lui de a mă înțelege.

Care este cea mai importantă lecție de viată pe care ai învățat-o până acum?

Pot să spun că am dat și eu câteva teste până acum. Lecțiile de viață nu vin niciodata în momentul pe care l-ai prefera, sau sub forma în care le-ai aștepta. Cu siguranță te dezechilibrează o vreme, însă, pe măsură ce ți le însușești, te fortifică, te maturizează, unele te împing înainte, altele te forțează să te adaptezi … Sunt momente importante ale vieții, sunt viața …

Eu sunt încăpățânată, am tendința asta de a nu renunța cu nici un chip la o idee atunci când simt că am dreptate, am tendința de a nu renunța la ceea ce cred eu că mi se cuvine. Mă rog, o aveam. Însă în urma unor astfel de teste, am înțeles faptul că, indiferent de dorința sau de voința ta, oricât te-ai strădui și te-ai încrâncena, unele lucruri pur și simplu nu se întâmplă, iar că pe altele trebuie să le lași sa treacă (eventual). Fiindcă s-ar putea să riști să-ți bați capul degeaba, blocat într-un moment sau situație, în timp ce pierzi din vedere toate celelalte oportunități și lucruri importante. Mai mult, s-ar putea chiar că rezolvarea să nu fie la tine. Și-atunci e cum zicea Edison – nu poți spună că ai ratat, ci doar că ai găsit 10.000 de soluții care n-au funcționat.

Am învățat să mă eliberez, am învățat mersul înainte, am învățat “the rise after the fall”.

Uitându-te în urmă, de ce anume ești cel mai mândră?

Sunt mândră că am reușit ca, de fiecare dată când am pus umărul la ceva, când am făcut parte dintr-un proiect, să fiu eficientă, să fiu un plus în acel proiect. În plan personal sunt mulțumită că am reușit să mă accept așa cum sunt și să fiu recunoscatoare pentru tot ceea ce pot să fac. Nu mi-am nesocotit niciodată atuurile, iar din punctul ăsta de vedere sunt într-o oarecare pace cu mine.

Care sunt cele 3 lucruri pe care vrei să le îndeplinești în viață?

Dacă-i musai să fie 3, atunci toate 3, pentru mine, înseamnă doar unul singur – să las ceva în urma mea. Vreau să-mi cânt textele pe compoziții făcute special pentru mine, să scriu și să public, vreau să împart toate astea, și prin muzică și prin scris, cu oricine ar sta să asculte. Nu vreau altceva.

Dacă ar trebui să te muți în altă țară, ai face-o? Unde te vezi locuind?

Am călătorit mult, am vizitat țări, dar dacă ar trebui să mă mut în altă țară, aș face-o; nu am rădăcini nicăieri, nici măcar aici. Mi-am dorit mereu să locuiesc în Franța, în Paris. Nu am ajuns acolo niciodată. Poate tocmai de aceea și există pe albumul “37″ al lui Horia Brenciu o piesă care se numește “Paris”. Acel text a ieșit din dorința mea neîmplinită inca de a vizita Parisul. Ca să îți răspund la întrebare, în Paris mi-ar plăcea să locuiesc.

Ce ai face dacă nu ai cânta?

Cred că întrebarea ta se referă cumva la viitor. Fiindcă, într-adevar, meseria de cântăreață știe să ticăie timpul exact. Admir cântăreții longevivi, însă aceștia sunt la un alt nivel, au notorietate, sunt adevăratele vedete, au trecut bariera vârstei impuse de această meserie. Când nu voi mai cânta, probabil atunci voi avea și timpul și ocazia să îmi canalizez toata energia în a scrie. E ceea ce îmi doresc să fac.

Hmm … îți place să scrii. Ți-ar surâde ideea de a face parte din echipa Belva și de a împărtăși cu restul femeilor experiențele tale de viață prin articole? Te-ai vedea făcând acest lucru?

Oricând mă invitați în echipa voastră, vin cu bucurie. După cum am spus, pentru mine e important să fiu utilă. Dacă din o mie de persoane, una singura înțelege despre ce vorbesc sau ce am vrut să spun, și astfel îi sunt de folos, mie mi-e suficient ca să mă simt utilă.

Ce ai vrea să știe lumea despre Andreea Miclici?

Lumea despre Andreea Miclici … Că o salut cu cireșe la urechi și flori de mărgăritar în păr.

Ai un mesaj pentru cititoarele revistei Belva?

În primul rând, vreau să-ți mulțumesc ție, Andreea Marc, pentru întrebări și pentru că astfel mi-ai făcut cunoștință cu cititoarele revistei Belva. Sunt onorată și sper să ne mai întâlnim. Până atunci însă, vă aștept la concertele Horia Brenciu & HB Orchestra. Rămaneți frumoase și răsfățate!

Articole asemănătoare:

1. Andreea Ursu: Niciodată nu scriu pe blog ce n-aş spune cu voce tare
2. Mihaela Berneagă: Cred în oameni care nu cedează la primele încercări
3. Ștefan Caraman: ”Limba română e laxă, e generoasă și savuroasă – de ce să-mi bat joc de ea, restricționând-o?”
4. Viorel Copolovici: Gătitul mă ajută să mă exprim
5. RAVA: cum poate ajunge o formație locală pe culmile succesului

Tags: 35, 37, adriana popa, album, andreea miclici, cantareata, Cărți, cristian cretu, Featured, femeie, horia brenciu, interviu, kaos moon, ludmila corlateanu, media pro, muzica, orchestra, Paris, Romania, scrisori catre rita, solista, stefan caraman, stilist, textier, versuri, vestimentatie

Category: Interviuri