Ala-bala-portocala!

Da, m-am născut în România, dar sunt pe jumătate austriacă. Rezultatul: deşi mă leagă multe de această ţara şi o iubesc enorm, nu mă simt atat de “acasă” aici precum ar trebui. Şi nu mă simt acasă nici altundeva, căci n-am reuşit încă să-mi găsesc un loc de care să aparţin cu adevărat.

Prin urmare, nici în privinţa băieţilor nu am preferinţe foarte stricte privitoare la naţionalitate şi nu mă dau în lături de la … ceva nou. :) Dacă am auzit că majoritatea românilor, chiar aflaţi în străinătate, formează cupluri tot cu români, eu prefer să experimentez ceva mai mult.

Acestea fiind spuse, am reuşit să-mi fac o impresie despre câteva nationalităţi – recunosc că e doar o părere personală şi că n-am cunoscut decât 1% sau chiar mai puţin din reprezentanţii de sex masculin ai câtorva nationalităţi. Recunosc şi că totul e doar părere personală, iar felul în care-i văd eu tine în totalitate de felul meu de-a fi şi că altcineva i-ar putea vedea exact pe aceiaşi tipi într-un mod total diferit.

Cu toate acestea, nu pot să mă abţin şi-am să vă spun la ce concluzii am ajuns eu cu privire la tipii din câteva alte ţări! Aştept, bineînveles, completări şi păreri de la cele care-au mai trăit experienţe asemănătoare!

1. Francezii – eu una nu prea-i suport şi am observat că nu sunt singura; se pare că la ei în ţară, egalitatea dintre sexe e atât de luată în serios, încât e la ordinea zilei ca fetele să facă primul pas, băieţii să nu plătească pentru consumaţia fetei sau dacă o fac, să aştepte ceva la schimb; am mai remarcat, de asemenea, că francezii nu consideră că ar trebui să treacă printr-un lung şi complicat proces de selecţie, în care ei trebuie să dea tot ce au mai bun ca să cucerească fata în cauză – la ei totul vine pe tavă, iar când dau peste cineva care nu prea vede lucrurile la fel, se supără, îşi iau jucăriile şi pleacă;
2. Italienii – am cunoscut caractere destul de diferite, dacă nu chiar contrarii, dar am să încerc să fac o medie; majoritatea nu se sfiesc de la a-ncepe o conversaţie cu cineva necunoscut, ceea ce mi se pare o calitate; după stilul « latin » de-a conversa cu oamenii pe care-i întâlneşti la piaţă, şi italianul modern o să intre în vorbă cu tine dacă te zăreşte pe stradă, în magazin, la mall, la sală, etc. – şi cu atât mai mult dacă te place; italianul e un gentleman şi ştie că ţine de datoria lui să plătească o consumaţie, să ţină uşa şi să ofere locul unei persoane de sex feminin; pe de altă parte, însă, ceea ce-am inţeles si de la prietenele mele italience (care nu vor să aibă prieten italian :D) este că sunt foarte superficiali şi tratează fetele mai degrabă ca pe marfă (pentru care, într-adevăr, trebuie să te lupţi şi care nu e uşor de obţinut, însă care nu serveşte la nimic altceva decât satisfacerea unei nevoi … de distracţie).
3. Spaniolii – sunt foarte buni bucătari – sau cel puţin cei pe care i-am întâlnit eu – şi la fel ca italienii, stiu să fie gentlemeni, să cucerească, să facă eforturi pentru fata pe care li s-a pus pata! Sunt, însă, destul de creduli, uşor de dus de nas, se-ndrăgostesc uşor şi chiar şi cei mai tineri, deşi pot părea interesaţi de distractie şi de party-all-night-long, se gândesc la cum şi cu cine să-ntemeieze o familie cât mai curând. Nu zic că e rău – depinde din ce unghi priveşti situaţia.
4. Arabii – nu vreau să întăresc clişeele cu privire la ei, dar din păcate, da, ei chiar cred că femeia este doar o bucată de carne şi o tratează ca atare; chiar şi cei mai « moderni », care nu s-au căsătorit deja cu cea de-a treia soţie la vârsta de 22 de ani, sunt singuri nu pentru că-şi caută jumătatea cu care să întemeieze o familie normală, ci pentru că nu sunt capabili să-nţeleagă femeia modernă, cu nevoile şi dorinţele ei. Nici nu mai pomenesc de felul în care aceasta poate fi cucerită – nu au nici cea mai vagă idee cu ce se mănâncă acest proces de « cucerire » şi mai toate relaţiile lor se rezumă la … aventuri mai scurte sau mai lungi, în funcţie de gândirea tipei alese.
5. Irlandezii – lucrez mult la capacitatea mea de-a fi mai … « drăguţă », dar încă mai am mult de muncă; aşa că am să fiu directă şi-am să spun că pe lângă faptul că mie nu mi-a plăcut de nici unul dintre ei din punct de vedere fizic (nah, poate c-oi fi eu prea mofturoasă), nu m-a atras nici faptul că sunt: murdari, dezordonaţi, beţivi de weekend (sau de seară), unii dintre ei « leprechauni » (desi am intâlnit şi irlandezi destul de inalţi), iresponsabili (m-am săturat să tot văd « familii » unde cei doi au 20 de ani sau mai puţin şi târâie după ei un biet copil), leneşi şi fără dorinţa de-a munci, agresivi şi veşnic puşi pe scandal (nu, nu mi-ar plăcea deloc să ajung la urgenţă cu cioburi de sticlă rămase pe undeva …).
6. Polonezii – sunt simpatici rău şi au o limbă de care eu una m-am îndrăgostit (hei, vorbesc despre limba poloneză)! Deşi am auzit multe poveşti despre cât de mult beau, eu am cunoscut şi polonezi beţivi, dar şi polonezi care n-au nici cea mai mică legătură cu băutura. Au fost şi ei învăţaţi de mici că o femeie trebuie cucerită şi că trebuie să se comporte într-un anumit fel în prezenta uneia, ceea ce se întâlneşte tot mai rar în ziua de astăzi. Ceea ce mi s-a parut mie deranjant e faptul că mulţi nu prea ştiu engleza sau o ştiu la un nivel intermediar şi grupurile lor de prieteni se rezumă de cele mai multe ori la prieteni … tot polonezi. Cam acelaşi stil l-am întâlnit şi la mulţi români din străinătate, iar mie una, îmi plac la nebunie grupurile mixte. Ce am mai remarcat cu privire la polonezi e faptul că seamănă mult prea mult cu noi – şi mie asta nu-mi prea place. :) La mâncare, la stil de viaţă, la îmbrăcăminte, la idei – de multe ori nu-ţi dai seama că eşti în compania unei persoane de altă naţionalitate.
7. Ruşii – oricat aş încerca să ascund asta, ştiu sigur că n-o să-mi iasă: da, am o nouă pasiune şi anume ruşii! Şi de limba lor m-am cam îndrăgostit şi deşi am întâlnit câtiva ruşi care fac cam la fel ca polonezii : nu ştiu engleza prea bine şi fac mereu parte din grupuri formate doar din ruşi, am avut norocul de-a întâlni destul de mulţi ruşi extrem de inteligenţi. Jur că am rămas cu gura căscată şi chiar puţin invidioasă (eu, care vorbesc 5 limbi şi mai vreau să învăţ şi altele) atunci când am văzut un rus care vorbeşte : engleză la perfecţie, poloneză mai bine ca mine, italiană (pe care aş fi putut-o învăţa atât de uşor, româncă fiind şi totuşi, spre ruşinea mea, nu ştiu o boabă), spaniolă şi muuulte altele. Mi-a plăcut faptul că sunt atât de plini de viaţă, că ştiu să se distreze, fără a deveni … « irlandezi ». Mi-am şi făcut multi prieteni ruşi de la care chiar am avut enorm de învăţat.

P.S. : A nu se înţelege că i-am luat eu chiar pe toţi la rând şi i-am încercat. :) La unele concluzii am ajuns şi-n urma a ceea ce-am văzut în jurul meu, la prietene sau cunoştinţe care au avut ocazia să-mi împărtăşească astfel de experienţe.

Voi ce nationalităţi aţi mai « testat » şi la ce concluzii aţi ajuns?

Sursa foto: mybluenotes.blogspot.com

Articole asemănătoare:

1. Un băiat, doi băieţi, trei băieţi…..
2. La mulți ani, Mircea … pardon, Etienne!
3. Deci … soţia trebuie să tacă?
4. Cum încearcă bărbații să fie romantici
5. Nu-l căra chiar peste tot

Tags: arabi, aventuri, baieti, betivi, bucatari, concluzii, conversatie, creduli, cucereasca, cucerire, cupluri, datorie, distractie, experiente, familie, Featured, francezii, inteligenti, irlandezi, italienii, leprechaun, limba poloneza, moderni, nationalitati, polonezi, proces de selectie, rusi, spaniolii, superficiali, tipi

Category: Eu și el